Am uitat de televizor, de acolo începe oroarea. Ultima oară, era deschis pe un canal numit Mezzo. Şi proştii ăia îi ziceau Meţo. De unde până unde cu "ţ"? Ce să le ceri, de abia au opt clase. Au uitat că se pronunţă aşa cum se citeşte. Deci Mezo. Sper că nu am şi eu postul ăsta TV în lista de canale. Dacă îl găsesc, voi face reclamaţie la operatorul de servicii. Nu e normal să dai la televizor tot felul de bărbaţi şi femei care zbiară. Majoritatea mai sunt şi graşi. În plus, în cazu-n care îţi faci curaj şi încerci să-i asculţi nu o să înţelegi nimic. Asta ne mai lipsea, să vina vesticii la noi cu limba lor întortocheată. Când sunt doar instrumente e mai bine, dar n-ai să vezi şi tu măcar un ţambal, ceva.
Odată, pe un alt canal, se difuza un film care a atras atenţia tuturor. Frizerii se uitau cu gura căscată şi mai comentau din când în când anumite scene. Am întrebat şi eu, din politeţe, despre ce e vorba, cică-i bine să comunici cu oamenii chiar dacă sunt sub nivelul tău. Mi s-a spus că e un film cu nişte călăuze nu ştiu de care. Am zâmbit şi am dat din cap politicos. "A! Ce mişto." Auzi ce tâmpenii la ei. Până acum n-au aflat că singura călăuză este domnul nostru Iisus Hristos şi nu porcării de-astea ce ne învaţă la televizor?
Nu avea rost să le-o mai spun, oricum nu ar fi înţeles. Câteodată mi-e milă de ei. Habar n-au pe ce planeta sunt. Măcar să fie fericiţi. Cât despre nivelul de cultură, nu am ce să mai zic. E praf.
Poate sunt prea dur. Până la urmă, sunt nişte oameni normali care îşi fac treaba şi nu supără pe nimeni. N-o să mă mai gândesc la preferinţele lor culturale pentru că nu are rost. Îmi fac rău singur. Pe planeta asta e loc pentru toată lumea. Hai că s-a făcut ora patru, mă duc spre ei.
*
A fost mai bine decât mă aşteptam. Discuţiile lor nu m-au deranjat ca în alte dăţi şi nu am avut senzaţia că o să-mi curgă sânge din urechi. Televizorul nu m-a scos din minţi, ba dimpotrivă, a fost agreabil. Pot zice că am un sentiment plăcut. O să vin mai des pe-aici chiar dacă nu-mi creşte părul aşa de repede. Mă gândesc să iau şi nişte lecţii de pian. Cine ştie, s-ar putea să-mi placă. Am şi un nume bun de scenă: Şostakovici.