Vecinul

În apartamentul 21 locuieşte un domn bătrân care, în pofida aspectului său elegant, de om cu carte, pare puţin sărit de pe fix. E un miracol de fiecare dată când reuşeşte să intre în casă. Se plimbă cu un rând interminabil de chei după el, care deschid un şir nesfârşit de încuietori. Stă cu orele încercând să deschidă uşa. Uneori adoarme la faţa locului. Unii vecini, mai buni la inimă, îl mai învelesc cu o păturică atunci când dau de el pe scară. După ce se trezeşte, uită ce chei a încercat pentru ce încuietori şi o ia de la capăt.

Există zile în care începe să se agite, să zbiere sau să plângă şi îi trezeşte pe toţi din bloc. După cum se cuvine într-o asemenea situaţie, încep înjurăturile locatarilor, ameninţările, şi apelurile la poliţie. Dar moşul nu se lasă, repetă aceeaşi rutină în fiecare zi de câţiva ani buni. Până la urmă reuşeşte de fiecare dată să intre, chiar dacă nu ştie exact de cât timp va avea nevoie. Poate e un lăcătuş extrem de pasionat de meserie şi-ar trebui să fie lăsat în pace. Unul nepriceput, dar hotărât. I s-a propus să-şi ia o uşă nouă, cu o singură încuietoare, mult mai eficientă, ce va fi cumpărată din fondul administraţiei de bloc, doar ca să se termine odată calvarul. Evident că nu a acceptat. Au încercat să vadă dacă are rude, să-l ia odată pe nebun de aici. Nimic.

Nu a mai durat mult până când într-o dimineaţă nişte vecini au intrat cu forţa la el în apartament, în absenţa lui. Au rămas uimiţi de pustietatea locului. Nici nu părea locuibil. Sau locuit.

În apartament se găseşte doar un scaun. Dacă te uiţi mai bine, observi o femeie aşezată, complet imobilă. Probabil că la un moment dat a aşteptat prea mult ca soţul ei să deschidă uşa şi a rămas acolo. Se uită la ceasul de pe perete.