Nu vă fie teamă, deschideţi larg porţile spre Christos!

De sîmbătă 2 aprilie, Karol Wojtyla, Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea, Papa polonez, păstorul venit de la Răsărit, omul care a marcat trecerea dintre milenii ca nimeni altul dintre muritori, nu mai este aici, s-a întors la Domnul, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin. Păstorul a plecat din trup şi s-a reîntors la Sfîntul Duh, la Sfîntul Spirit. Papa Ioan Paul al II-lea a plecat trupeşte, dar ne-a lăsat în urmă nu doar şuvoiul impresionant al faptelor sale lumeşti şi duhovniceşti, ci şi extraordinarul mesaj lansat încă de la întronizare, preluat de la Pavel şi reîntos asupra noastră ca o benefică binecuvîntare: Nu vă fie teamă, deschideţi larg porţile spre Christos!. Asta ne-a spus la urcarea în Sfîntul Scaun, asta ne-a spus în titlul primei sale cărţi de mărturii, asta ne-a spus ori de cîte ori aveam sufletele în cumpănă şi tulburate, ori că eram catolici, ori ortodocşi şi protestanţi, ori că aveam altă credinţă, ori că nu aveam niciuna.

Şi acest mesaj este atît de puternic şi de neînvins pentru că, înainte de a fi o vorbă de duh, a fost mereu o faptă. Papei însuşi nu i-a fost vreodată teamă, de la început, cu mult înainte de a fi preot, Primat al Poloniei sau Papă. Nu i-a fost teamă să ia calea călugăriei deşi avea un trup de atlet, nu i-a fost teamă să lucreze în vremea războiului ca muncitor într-o fabrică, nu i-a fost teamă să se lase încercat de darul poeziei, filosofiei ori artei dramatice, nu i-a fost teamă să-i sprijine pe cei în suferinţă într-o ţară asuprită, cum era Polonia sa natală, nu i-a fost teamă să continuie lupta cu Monstrul şi după atentatul din 1978 şi nici să-şi ierte şi să-şi binecuvînteze atentatorul vizibil. Şi, desigur, nu i-a fost teamă să-şi asume pe deplin condiţia de cel de-al 264-lea urmaş pe Scaunul lui Petru, înţelegînd că face parte din rîndurile apostolilor. A dus mesajul credinţei şi iubirii în Christos în peste o sută de ţări şi ni l-a descifrat în cele cincizeci de volume ale Magisteriului său, a lansat sufletelor noastre patruspreze enciclice, cînd alţi urmaşi ai lui Petru n-au lăsat măcar una.

S-a vorbit mereu despre rolul său în prăbuşirea Imperiului Răului şi nu s-a greşit. Însă acest lucru nu trebuie înţeles în spiritul vreunei complicităţi secrete, al unei conspiraţii, chiar binevoitoare, între Sanctitatea Sa şi preşedintele Ronald Reagan. Atunci, omenirea a avut norocul ca doi bărbaţi providenţiali să se întîlnească în aceeaşi clipă a istoriei. S-au respectat unul pe celălalt, dar a lucrat fiecare pe calea sa. Unul, pe cea lumească, celălalt pe cea a spiritului. Unul, prin „războiul stelelor”, celălalt printr-o luptă bîndă dar dusă dincolo de stele. Amîndoi merită tot respectul nostru, de bună samă, dar nici o luptă lumească nu are sorţi de izbîndă, dacă nu este luminată de duh.

Stalin întreba ironic cîte divizii are Papa. Iată, fără nici o divizie, acest Papă plecat din Răsăritul persecutat a învins cel mai tiranic regim din istorie. Iar credinţa s-a reîntors năvalnic acolo de unde era alungată şi unde era persecutată. Asta pentru că Papei nu i-a fost frică şi am căpătat şi noi, graţie mesajului său, deprinderea să nu ne mai fie frică. Cînd a vizitat America, Sfîntul Părinte şi-a manifestat admiraţia pentru opera Părinţilor Fondatori, pentru marile texte fondatoare ale democraţiei americane, pentru Declaraţia de Independenţă şi Constituţie. Şi îndeosebi pentru locul suprem al Libertăţii în aceste texte şi în acest tip de democraţia. A făcut asta nu doar pentru că-şi trăise mai mult de jumătate din viaţă într-o lume neliberă, nici pentru că libertatea era absentă ori în primejdie în mai mult din jumătate din lume. Aceste lucruri au contat, desigur, pentru că Ioan Paul al doilea era o întruchipare a fraternităţii creştine, dar mai mult a contat faptul că libertatea vine de la Dumnezeu, că ea este miezul pus în sufletul nostru, acel ceva suprem care ne şi face oameni, ne ajută să ne ridicăm dintre dobitoace.

Acesta este mesajul pe care ni l-a lăsat Ioan Paul al II-lea la despărţirea de această lume. Nu vă fie teamă, pentru că sînteţi liberi. Deschideţi larg porţile spre Christos, pentru că este garantul libertăţii voastre, este chiar cel care v-a readus darul acesta atunci cînd aţi început să-l uitaţi.

Mai bine de zece ani înainte de începutul prăbuşirii Imperiului Răului, deschideam radioul, pe posturile interzise, şi periodic auzeam vocea Papei îmbărbătîndu-ne, îmbărbătîndu-mă. Deşi ortodox, auzeam foarte clar, foarte limpede acest mesaj dinspre un frate, un uriaş frate catolic. Şi aşa, îmi aduc aminte, a început să nu-mi mai fie frică. Iar, ca mine, puzderie, legiuni de suflete din Europa de Est – Papa nu înceta să spună Lux ex Oriente! – au trăit aceeşi experienţă. Şi, pînă la urmă, Papa a putut să rostească: Estul Europei, împilat atîta vreme, constituie pentru creştini izvorul nesecat al credinţei şi speranţei. Mesajul Papei a biruit diviziile evocate trufaş de Stalin! Păcatul de trufie nu rămîne nepedepsit.

Ioan Paul al II-lea şi-a încheiat misiunea lumească şi duhovnicească şi a plecat de-a dreapta Domnului. Să rostim împreună rugăciunea de despărţire:
Odihna cea veşnică dă-i-o lui, Doamne,
Şi Lumina cea fără de sfîrşit să-i strălucească
Să se odihnească în pace.
Amin.