22.12.2020

De multe ori, ne amintim doar ce ne convine. Purtăm în noi şi amintiri pe care am prefera să nu le avem. Şi, pe lângă cele de mai sus, există acele momente fericite care-ţi schimbă în bine viaţa şi pe care ni le amintim (cel puţin eu, una) de parcă ar fi fost ieri. Pe acestea din urmă, noi, cei norocoşi că le avem, le păstrăm în sertăraşul cu miracole. Iată unul (şi pentru mine nu e unul oarecare):
*
Suntem în anul de graţie 2004. Noiembrie. M-am mutat în capitală de puţin timp şi am terminat Masteratul de Antropologie Culturală din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. "Ce fac acum, pe lângă job?" - e întrebarea mea cea mai presantă. De vreo trei ani scriu (nu că n-aş fi scris de când mă ştiu). Dar acum lucrez la ceva special: un text de proză ritmată, intitulat [email protected] project. Îl scriu de dragul de-a scrie, nu de-a publica, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece: aş vrea să-l termin şi să-l public. Oare i-ar plăcea cuiva să-l citească? L-ar înţelege cineva? Contează asta, dar şi mai mult contează faptul că îmi place enorm să lucrez la el. Cum o să mă simt când îi voi scrie finalul?

Şi iată că vine şi ziua. Ziua în care aflu. Ziua aceea în care pun punct. Revizuiesc, rescriu, mă amuz, mă autoevaluez (uneori am un spirit autocritic care mă enervează până şi pe mine) şi, "într-un final glorios", cum ar zice Anca Rotescu (prietena şi colega mea de la fundaţia unde lucrez, critic de teatru şi, mai presus de toate, o persoană extraordinară), mă declar mulţumită.

Notă: Anca nu mai e printre noi. Dar e foarte des în gândurile mele. Şi unul dintre milioanele de motive este întâmplarea de mai jos:
*
Aşadar, noiembrie. 2004. În plin Festival Naţional de Teatru. Unul dintre spectacolele invitate se joacă la Operă. Eu încă stau în zona Calea Moşilor şi ajung, pare-mi-se, cu troleul. Anca mă aşteaptă. Intrăm în foaier, lume multă, salut salut, forfoteală, Anca îşi aprinde o ţigară (încă e voie), scoate scrumiera portabilă (o ador pentru ingeniozitatea ei) şi începem să povestim vrute şi nevrute.

La un moment dat, apare un tip înalt, cu un aer relaxat, care, îmi zic, emană good vibes, acel "OK" care înseamnă echilibru emoţional şi disponibilitate de a comunica deschis, fără frustrări.
Şi, pe măsură ce impresia mea se decantează, Anca face un pas care îmi va schimba viaţa. Zice: "Să vă fac cunoştinţă. Răzvan, Anda." După care urmează ceva de genul (parafrazez): "Voi aveţi de vorbit". Răzvan zâmbeşte, eu mă fâstâcesc (sunt prototipul introvertitului) şi, deci, o iau razna şi mă dau în stambă: "Am auzit de tine!" (Ce tupeu, l-am luat din prima cu "tu"!) Şi încep să vorbesc... desigur, vrute şi nevrute. Anca temperează discuţia: "Ştii... site... LiterNet..." Eu zic că ştiu, cum să nu ştiu. După care, pe repede-nainte: "Amscrisuntextnuvreisălpublici?"

Aşa l-am întâlnit pe Răzvan Penescu, care acum mi-e editor, prieten şi unul dintre oamenii care îmi menţin constant acele good vibes de care sunt dependentă.
*
Răzvan zice să-i trimit textul să-l citească. Îi citeşte. Îi place. Zice că-l publică. Azi, [email protected] project, prefaţat de Sanda Cordoş, are peste 5.000 de descărcări.
*
Necesar, dar nu suficient. Necesar şi suficient. Îmi vin în minte aceste expresii din matematică (şi nu degeaba, pentru că Răzvan are studii în domeniu). Pentru mine, la început, Răzvan Penescu = LiterNet. Azi ştiu foarte bine că am avut dreptate şi că am dreptate şi când mai spun ceva. Da, Răzvan Penescu = LiterNet, iar LiterNet = Răzvan Penescu + echipa. În care, într-un fel sau altul, mă simt acceptată. Căci pe mine LiterNet m-a "lansat". Mai publicasem prin reviste pe hârtie şi am continuat să o fac şi după întâlnirea cu LiterNet, dar aici sunt acasă. Echipa LiterNet e parte din "familia" mea.

Mai mult, i-am scris lui Răzvan, în unul din multele mele e-mail-uri: "Voi sunteţi utopia mea preferată".

Nu ştiu cum au făcut Răzvan + echipa (adică LiterNet) să reuşească. Şi au reuşit pe bază de voluntariat. Mai ştiu, de fapt, din conversaţii, din interviuri, din lecturi. Ştiu câte ceva. Nu tot. Dar iau distanţă şi mă uit din afară la site-ul proaspăt (şi excelent) "redecorat". Şi privind de aproape, ca scriitoare, dar şi privind de departe, ca cititoare, repet: Nu ştiu cum au reuşit. Cert e că au reuşit.
*
Am avut o rubrică săptămânală la LiterNet. Se numea inter_zise. Am scris despre Gala HOP la LiterNet, am făcut interviuri cu scriitori importanţi pentru LiterNet, LiterNet a publicat traduceri coordonate de mine, la care am lucrat cu studenţii Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, şi, nu în ultimul rând, la semnătura mea oficială de pe e-mail, link-ul la pagina mea de autor LiterNet e nelipsit.

Îmi citesc familia (colegii de pagină) cu mare plăcere, mereu. Recent, am redescoperit recomandările din "Agenda LiterNet", care sunt ca o busolă culturală pentru mine: ştiu la ce spectacole sau filme să mă uit. Editura mă încântă constant. Iar partea de "Atelier" a site-ului e un mozaic care-mi face zilele mai frumoase.
*
LiterNet există de 7.000 de zile. N-am ştiut de proiect chiar de la naşterea lui, n-am citit rubricile site-ului şi cărţile editurii chiar de la început. Promit, însă (chiar dacă mai trag chiulul), să o fac mult timp de acum înainte. Ca cititoare, LiterNet mi-a deschis apetitul pentru lecturi în format electronic. Ca scriitoare, acest proiect online mi-a adus un miracol: o casă, când mă simţeam ca un homeless, o familie virtuală ca nicio alta şi amintiri luminoase, din categoria "de parcă ar fi fost ieri".
*
De parcă ar fi fost ieri. Aşa mi-o amintesc şi pe Anca, prietenă a familiei mele (reale, dar şi virtuale). Nu pot încheia altfel decât citând-o, din nou: "Recunoştinţă veşnică!" Îndreptată spre Anca, spre Răzvan, spre LiterNet.

*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet împlineşte 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. 

Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Aniversare LiterNet

Publicitate

Sus