Viaţă de LiterNet - 1.000 de săptămâni

Pe 31 decembrie 2020, LiterNet împlineşte 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. 

Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume.

Aceasta va fi invitaţia care va însoţi toate articolele-poveşti ce se vor scrie despre aceste 1.000 de săptămâni. Orice semn de la voi, cei care citiţi asta e preţios şi încurajator.

Adevărul e că, dincolo de cele 1.000 de săptămâni indiscutabile, e greu de spus care a fost momentul decisiv care a determinat existenţa LiterNet-ului, care a fost fluturele care a urnit totul cu bătaia sa de aripi şi a produs întâlnirile care au făcut ca sămânţa LiterNet-ului să încolţească.

Să fi fost la 5 ani când tata m-a învăţat să leg în cuvinte literele pe care le citeam cu conştiinciozitate din ziar, explicându-mi rostul spaţiilor albe şi al semnelor de punctuaţie? Să fi fost momentul când mama mi-a pus în mână prima carte de poveşti, primul roman de aventuri, prima carte de filozofie sau primul roman SF? Să fi fost momentul de la Timişoara şi apoi din toată ţara, fără de care eram în continuare într-o ţară în care cuvântul era ţinut prizonier, moment care a însemnat sacrificiu pentru atât de mulţi oameni spre beneficiul (insuficient conştientizat) al tuturor celor rămaşi?

Să fi fost momentul când am intrat la liceu şi profesoarei de română (Luminiţa Bălălău) nu i-a păsat că suntem o clasă de olimpici la matematică şi ne-a provocat la discuţii interminabile (şi uneori foarte în contradictoriu) despre cărţile pe care le descopeream prin librării sau biblioteci (erau anii 1990 şi basculanta cu cărţi înainte inaccesibile se răsturnase în România)?

Să fi fost momentul când am fost zguduit de primul spectacol de teatru, de O Trilogie Antică de la TNB? Sau poate momentul în care am intrat în sala de la Cinematecă unde am recuperat câteva sute de filme din istoria cinematografului în 2-3 ani? Sau momentul muzicii rock de pe casete audio poloneze care augmentau experienţa discurilor de muzică clasică din familie? Sau momentul în care mi-am găsit un grup de prieteni cu care împărţeam o minte cvasi-comună, grup în care informaţia substanţială trecea de la unul la altul cu viteza luminii?

Să fi fost momentul când am început să casc gura prin redacţia Radio Delta (actual RFI) făcându-mi de lucru cu diverse mini-texte care intrau sau nu pe post şi fiind cumva (oarecum ca premiu pentru insistenţă) acreditat la festivaluri de teatru în care eram la început cu cel puţin 20 de ani mai tânăr decât oricare din ceilalţi acreditaţi?

Sau momentul în care m-am angajat în departamentul de consultanţă financiară de la PricewaterhouseCoopers, în 14 septembrie 1998, ajungând astfel în mijlocul unei reţele de oameni care aveau curiozitate personală pentru informaţie culturală şi care m-au încurajat să împărtăşesc ceea ce ştiam şi iubeam?

Sau poate ceva mai târziu, când l-am întâlnit (cu ajutorul matematicianului-literat Bogdan Suceavă) pe Gusztav Demeter, omul care a fost întotdeauna în spatele părţii tehnice întâi a proto-LiterNet-ului şi apoi a LiterNet-ului, găsind soluţii ingenioase pentru a susţine arhitectura mereu crescândă a siteului, pentru a scurta timpii de postare, pentru a face ca totul să ajungă mai repede şi mai eficient la cititor (singurul care a fost alături de mine în fiecare clipă a LiterNet-ului, singurul fără de care LiterNet-ul nu poate literalmente exista)?

Sau poate şi mai târziu, la ceva mai mult de 150 de săptămâni după ce a plecat către public primul newsletter cu informaţii culturale în Excel, când cei patru care ne-am găsit atunci (Delia Oprea şi Iulia "Juby" Tomescu, venind alături de Gus şi de mine - redacţia fiind apoi completată în timp cu mulţi oameni, reţinuţi aici) am decis să ne "profesionalizăm", prin punerea într-o structură nouă (cu nume inventat de fotograful Dinu Lazăr) toate cronicile de teatru şi film pe care le strânsesem deja în Agendă şi prin inaugurarea Atelierului şi Editurii LiterNet, paşi esenţiali pentru dezvoltarea LiterNet-ului într-o platformă culturală?

Din acel 1 noiembrie 2001 în care s-a lansat LiterNet.ro, au trecut 1.000 de săptămâni. Sau 7.000 de zile. Sau mai exact 7.000 de nopţi, pentru că LiterNet-ul s-a făcut preponderent noaptea, în timpul liber al tuturor celor implicaţi, fără finanţări şi fără aşteptări materiale, fără orgolii, fără trucuri de ciupit audienţă, fără stridenţe. LiterNet a fost şi este un grup bazat pe afinităţi elective, un grup foarte extins (peste 6.000 de autori, peste 50.000 de prieteni pe pagina de facebook, câteva sute de mii de vizitatori unici în fiecare an, fiecare dintre ei extrem de important în ciuda faptului că nu au existat aproape deloc reuniri în spaţiul fizic), în care a existat mereu o suprapunere a mai multor generaţii, în care fiecare i-a respectat şi protejat pe toţi ceilalţi, în care consacraţii i-au potenţat şi le-au fost model debutanţilor, în care entuziasmul unei descoperiri provoca dezvoltarea unei noi secţiuni sau rubrici. LiterNet a fost şi este un loc în care oamenii au scris, fotografiat, făcut muzică, desenat, comentat, experimentat. Un loc liber, dar nu un loc lipsit de filtru de valoare. Toţi au venit de drag, au stat cât au vrut şi putut, unii sunt alături de LiterNet de mai mult de 800 de săptămâni fără sincope, unii au plecat, unii au revenit. Câţiva au plecat de tot dintre noi, dar textele lor continuă să ajungă din când în când pe primele pagini ale LiterNet-ului şi să îi aducă în amintire sau în ochii celor tineri care îi descoperă acum. Alex. Leo Şerban, Eugenia Anca Rotescu, Lucian Pintilie, Lyggia Naum, Emil Brumaru, Anamaria Pop, Matei Călinescu, Dan Scurtulescu au fost printre aceşti prieteni care au pus o amprentă esenţială pe LiterNet. Nimic nu ar fi fost la fel fără ajutorul tuturor şi sper ca în zilele care urmează o parte dintre cei care au participat la această aventură să povestească întâlnirile lor, întâmplate demult sau de curând, cu LiterNet-ul.

Nu le voi putea niciodată mulţumi îndeajuns tuturor şi fiecăruia în parte pentru implicare şi pentru încredere şi pentru timp şi pentru vorbe bune. Nimic nu e mai preţios decât să dăruieşti părţi din tine şi fiecare din cei care au pus umărul la LiterNet (şl care sunt sau nu creditaţi undeva pe LiterNet) mi-au şi ne-au dăruit părţi din ei.

Oricum aş lua-o, 1.000 e un număr foarte mare. Viaţa LiterNet-ului poate fi subiect de licenţă pentru un student la Litere care vrea să iasă din mica gogoaşă în care îl împinge şcoala şi să realcătuiască întregul puzzle al istoriei necartografiate a siteului. Nu am crezut niciodată că LiterNet o să ajungă aici. Eu - care am crescut scriind compuneri sau imaginând desene despre viaţa ce urma să vină în anul 2000, cu maşini zburătoare şi roboţei care trebăluiesc peste tot - aveam impresia că explozia infrastructurii culturale e la doi paşi distanţă. Mi-am propus să umplu nişte goluri până atunci: 1. să existe o colecţie de literatură românească într-un moment când nici o editură pe hârtie nu risca aproape deloc să publice autori români, mai ales tineri (prima colecţie specializată în literatură românească urma să apară în 2004, la Polirom), 2. să fie prelungită durata de viaţă a cronicilor de teatru şi film care apăreau în multe cotidiene şi reviste săptămânale (iar în acea vreme acestea nu aveau deloc siteuri) şi să le aducem într-un singur loc, la îndemână, 3. să publicăm proză scurtă, teatru, scenarii de film, conferinţe sau cărţi de fotografie, adică acele texte de nişă pentru care nu exista suficient interes comercial sau care necesitau investiţii de timp şi bani peste ceea ce erau dispuse editurile să ofere, 4. să aducem în faţa cititorilor şi a celor cu preocupări similare textele de laborator ale scriitorilor, cele în care scrisul lor se şlefuia, se transforma, prindea substanţă, 5. să reedităm cărţi ale unor autori consacraţi care păreau, la acel moment, uitaţi de editurile care recuperau avide decalajul de traduceri pe care România îl avea. Şi, poate mai important decât toate, dar şi echivalent cu toate cele de mai sus, 6. să dăm un loc de exprimare pentru oameni care aveau lucruri în cap ce meritau împărtăşite, 7. să dăm încredere tinerilor şi să le asigurăm un loc în care să le fie puse la încercare şi sporite în fiecare săptămână puterile, 8. să nu lăsăm să se piardă experienţa şi bogăţia de viaţă a celor care trăiseră alte vremuri şi puteau să o distileze în literatură sau să devină mentori pentru o generaţie care avea nevoie mare de aşa ceva. Nimic nu s-a schimbat de atunci şi probabil că nici nu se va schimba, cât timp LiterNet va exista.

1.000 de săptămâni sunt dovada unui efort persistent. Un efort persistent al unui număr enorm de oameni. Fiecare a clădit ceva pentru cei care au venit şi vor veni pe urmele lor. Eu am fost mereu la intersecţia acestor energii, un fel de coloană vertebrală care a susţinut construcţia LiterNet-ului. Dar, aşa cum la un om nu remarci de obicei coloana vertebrală ("Ce frumoasă coloană vertebrală aveţi domnule / doamnă"), ci ochii, zâmbetul, mâinile, aura, vorba, am putut să mă retrag în spatele tuturor acelor oameni care mi-au dăruit încrederea şi rezultatele creativităţii lor.

Să fiu în postura aceasta, de organizator a tot ceea ce înseamnă LiterNet, a fost noroc într-o oarecare măsură, a fost alegere (parţial) conştientă, a fost şi corvoadă uneori, pentru că un astfel de site nu te lasă să te îmbolnăveşti, nu te lasă să pleci în concediu, nu te lasă să îţi fie lene, nu îţi permite să nu îşi respecţi multe din promisiunile explicite sau implicite pe care le-ai făcut atunci când te-ai apucat. Sau cel puţin aşa a fost pentru mine. Şi, de fiecare dată când am amânat ceva, uneori pentru mult timp, acele amânări m-au urmărit şi m-au costat. Dar până la urmă, de cele mai multe ori, tot s-au întâmplat.

Poate cel mai important lucru al acestor 1.000 de săptămâni e că am dovedit că e posibil să se creeze un loc ca LiterNet, că poate să existe un punct fix într-o lume zbuciumată şi / sau efervescentă, că se poate în orice condiţii şi că se poate fără rabat la calitate. Că putem să fim împreună şi putem să participăm la ceva mai mare decât fiecare dintre noi. Poate că e lucrul pentru care merită să ne strângem împreună în continuare.
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet împlineşte 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. 

Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)