Câţi oameni îţi deschid uşa casei lor, la care au muncit atât de mult să o ridice, şi te acceptă să locuieşti acolo chiar şi pentru scurt timp?
Când "urâtul", anul două mii douăzeci, a plecat - şi sper că a luat cu el poverile pe care ni le pusese în cârcă - şi a venit (să sperăm) "drăguţul" două mii douăzeci şi unu - care poate ne aduce aripi în loc de poveri -, la întâlnirea dintre ani a fost şi aniversarea celor o mie de săptămâni de apariţii LiterNet.
Habar nu aveam cât de greu este să scrii şi să te obişnuieşti cu ideea ca ceea ce scrii să fie făcut public şi citit, citit de oricine are acces la LiterNet. În 2017, la îndemnul lui Mihai Brezeanu, care scria deja de mult timp pe LiterNet, şi la invitaţia lui Răzvan Penescu, iniţiatorul Portalului, am scris dintr-o suflare, şapte zile la rând, amintiri despre câteva din cele mai importante spectacole la care participasem, în calitate de scenograf, alături de marii regizori cu care am avut onoarea să lucrez (Ciulei, Mănuţiu, Dabija, Şerban, Darie...). A fost ca şi cum ne cunoşteam demult şi era normal să scriu pentru LiterNet, şi în plus, să-mi fie şi publicate textele.
Am avut mari emoţii având in vedere numele care făceau deja parte din grupul celor care scriau pentru LiterNet şi nivelul la care erau scrierile lor. Întâlnirile în trei, Răzvan, Mihai şi cu mine, au fost foarte importante, atât pentru mine ca persoană, cât şi pentru textele mele. Mi-au deschis "uşa" către lumea lor, şi mi-au dat curaj, m-au impulsionat către un Orizont nou.
Răzvan, calm, cu vorba ieşită dintr-un glas plin de căldură, m-a făcut şi mă face să mă simt liniştit şi sigur pe ceea ce urmează să scriu, căci observaţiile pe care le face textelor mele sunt o lecţie de bun-simţ şi încredere; Mihai este ca un motor de maşină de Formula 1, fără oprire şi, la fel ca Răzvan, este lipsit de prejudecăţi.
La sfârşitul anului 2019, după ce am decis să mă retrag din "lumea" teatrului, şi recunosc, că am luat această decizie în contextul multor întâmplări care mi-au afectat încrederea în viitorul teatrului (între timp mi-am mai schimbat punctul de vedere, deşi încă nu văd cerul înseninat pe-acolo!), la una dintre ultimele întâlniri în condiţii normale, înainte de ameninţarea covidului, cei doi prieteni (îmi permit să-i numesc "prieteni", chiar dacă nu le-am cerut permisiunea!) mi-au sugerat să scriu un serial despre clădiri şi oraş, "hoinărind" prin Bucureşti.
Am scris, încă scriu, şi nu pot să ocolesc a o spune că, atâta timp cât ştiu că am acceptul lui Răzvan să public ceea ce scriu, o fac cu plăcere şi, foarte important, mă simt în pielea mea.
Deci, acest Domn serios, cu un umor fin, pe care nu şi-l ascunde, plin de bunăvoinţa unei gazde avizate, şi Portalul său cultural, sunt o binefacere în momentele grele prin care trecem.
Vor mai fi, cu siguranţă, multe aniversări ale apariţiilor, adunând mie cu mie săptămânile, pentru că LiterNet este predispus bogăţiei spirituale, bogăţie de cultură şi de oameni care adună gânduri frumoase.
Poate că am scris prea puţine cuvinte...
Poate nu am reuşit să scriu cât de bine este să faci parte din familia LiterNet.
Dar cred că aceste o mie de săptămâni de apariţii ale Portalului Cultural sunt împliniri ale gândurilor frumoase ale lui Răzvan şi a celor care au avut şi au privilegiul de a fi în familia LiterNet.
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet a împlinit 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)