Când Gabriela Gheorghişor a postat, în ajunul noului an, imaginea lui Ianus, am tresărit simţindu-mă, o clipă, într-o autoevaluare. Pentru că, mai demult, un prieten mă vedea, surprinzându-mă, mai mult cu faţa spre trecut. Era, de altfel, şi pentru mine, timpul descoperirii unui trecut relevat de sub acoperământul vechiului regim. Mai sunt eu aşa, după anii exuberantelor prezenţe la spectacolele studenţilor la teatru? Mă regăsesc în Ianus, cu o proporţie variabilă de la caz la caz.
La aniversarea LiterNet, poate paradoxal, mă gândesc mai mult la viitor.
Deşi trecutul este legat de cea mai frumoasă prietenie din viaţa mea. Istoria internetului în România trebuie scrisă. Privind în urmă, et in Arcadia ego! Pe grupul de discuţii [nadir_latent], cu zeci şi sute de mailuri mai mult sau mai puţin polemice, prin revistele virtuale în floare (de la 'Respiro' la 'tiuk!') şi, destul de repede, din 2002-2003, în spaţiul LiterNet.
Mai întâi şi mai întâi un cititor descoperindu-l, fascinat, pe Cornel Mihai Ungureanu. Treptele din faţa casei, carte emblematică, apărută la Editura LiterNet, seria Clavecinul bine temperat (sau Scrisori către Cristina) ori colecţia cu alt titlu fermecător (CMU are har în privinţa asta) Şoseta cântăreţului de blues. Am intrat în lumea unui creator cu ingenuitatea firească într-un spaţiu edenic. Am cunoscut un om şi lumea lui reală, viaţa mea a curs după noile meandre. Dar acesta este chipul spre trecut al lui Ianus, unul mai mult sau mai puţin atent la steaua lui polară. Şi câte altele ar mai fi de (re)citit, memoria mea reuşind doar să evoce textele Adei Demirgian şi ale Getei Pop. Dar era acolo şi Cosaşu (m-am bucurat să văd recent că 'Observator Cultural', sărbătorindu-l pe dilematicul extremist de centru, a plasat în pagină un text apărut la LiterNet). Şi dacă eu vedeam atunci doar arta discretă a unor miniaturişti plini de rafinament, acum, parcurgând, nu uşor, lunga listă a autorilor prezenţi în acest portal, mă gândesc la ingenioasa reclamă de odinioară - mutadis mutandi -, "eşti în Pagini Aurii, deci exişti".
Chipul spre viitor al Ianusului din mine se sprijină pe anvergura pe care timpul o înnobilează. Consider că LiterNet este cea mai preţioasă construcţie culturală a internetului de limbă română. Atâta vreme cât Wikipedia 'românească' are enorm de multe pete albe, LiterNet oferă nu doar conţinut bogat ci şi încrederea într-un viitor trainic al unor proiecte.
Cel puţin în domeniul teatrului, aici putem găsi cea mai ambiţioasă cartografiere a acestei arte în România. Şi aş da tot creditul deschiderii cu care Răzvan Penescu s-a oferit să pună la dispoziţie LiterNet pentru o bază de date pe care a invocat-o Leta Popescu. În condiţiile în care nici teatrele nu mai păstrează vizibilă pe site arhiva propriilor spectacole, în faţa unei producţii fabuloase ale instituţiilor publice sau private, o bancă de date, în era hyperlink, se impune, spre beneficiul tuturor. Nu preget a invoca Wikipedia, ca proiect public judicios structurat şi cu generozitate deschis, drept care LiterNet este propunerea mea nu doar de suflet ci şi temeinic susţinută cu argumente, pentru tezaurizarea mărturiilor despre teatrul din România secolului XXI. Cu pledoaria pentru replicarea generozităţii şi implicării dedicate a celui / celor care au adus LiterNet la începutul celei de-a o mie şi una de săptămâni.
La multe mii!
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet a împlinit 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)