10.01.2021
În timp ce spălam vasele făcând spume, vine la mine nepoată-mea, englezoaica de cinci ani, şi-mi oferă, rânjind, o ţigară. Îi spun că apreciez gestul, dar că mai am de frecat la farfuriile mânjite de musafirii britanici. Insistă. Refuz politicos, în limba lui Shakespeare, singura pe care o înţelege. Mă sfidează, se ridică pe vârfuri şi încearcă să-mi înfigă ţigara în gură, explicându-mi, cu răceala tipică neamului ei, că dacă fumez mai mult, ajung mai repede în Rai şi nu mai este nevoie să facă vreun efort ca să-mi sufle gagiul.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus