14.01.2021
Am citit numele magazinului de trei ori. Ciudat nume. O fi vreo greşeală de tipar, mi-am zis. Am intrat. M-a întâmpinat Fram, ursul rural. L-am salutat, apoi am trecut mai departe. Răţuşca cea urnită mi-a sărit pe umăr. M-a scăpat de ea Vrăjitorul din os. A teleportat-o în Regatul de gheată. A intrat în el ca o cizmă. Confuzia mă ameţea. Am fugit spre ieşire. După câţiva paşi, am văzut un alt magazin dubios: Răpirea din sertar. N-am intrat. Mi-a fost teamă să nu dau de Capra cu trei ierni.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus