18.01.2021
Deşi îi spusese că nu-i trebuie decât o fotografie simplă, Veronica îl trimisese la studioul lui Popp. Parcă păşeai în viitor. În vitrină, tablouri cu oameni care păreau incredibil de reali. Totul era tapetat cu pânze pictate cu locuri celebre şi peisaje. Te făceau să te simţi chiar acolo. Dacă ar fi fost după el nici nu ar fi ştiut ce să aleagă. Incredibilă tehnologie ambrotipia. Fotograful l-a întrebat de ce are nevoie: poză de buletin, de paşaport sau de bancnotă. A treia era cea mai ieftină.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus