23.01.2021
Salut. Salut. Eşti mai înaltă ca în poză. Haha. Mersi. Da, şi eu. Luăm masa din colţ? Vrei să şi mâncăm sau doar să bem? Chiar cu ce te ocupi? Eu? Câte puţin din toate, chestii pe scris. Nu, din Bucureşti, născut şi crescut. Ah, câini clar. Greu de spus, dar probabil Pizza. Îmi place să vorbesc cu tine. Şi? Cu câţi te-ai mai văzut de pe aplicaţie? Ah nu, cum să judec, ar fi culmea. Am ajuns? Mi-ar plăcea să mai vorbim, sigur. Eşti mişto. Pup. Somn uşor.
Alb negru, vă rog. 10... hai 15 exemplare.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus