M-am împiedicat şi mi-a amorţit instant şi m-am şi catapultat în sus şi am simţit şi cum au zburat pantofii unul câte unul în reluare şi ce încet trece timpul când îţi sare adrenalina şi parcă am urcat prea sus şi am făcut şi o buclă în aer şi am şi înjurat vreo cinci minute zece poate timp în care simţeam şi cum fâlfâia fusta şi eşarfa şi părul şi simţeam şi privirile sub fâlfâluri şi volanele mele şi sub bluza mea şi sub zborul meu din care am aterizat în braţele lui şi m-a prins şi m-a ţinut.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2021, grupul are 4.500 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).