Am încercat să scap de timiditate. Venea câte o superbă domnişoară şi mă ruga să îi prezint diverse jucării. Mă făceam roşu la faţă, dar meseria e meserie. Apoi, am căpătat curaj şi m-am combinat de câteva ori. Partea proastă era că, de cele mai multe ori, voiau să încerce jucăriile cu mine. Nu vreau să intru în detalii. Acum, fac în sfârşit ce îmi place. Colecţionez păpuşi de porţelan. Vând, cumpăr, merge treaba. Doamnă psiholog, nu am mai avut o relaţie de trei ani. Sunt disperat. Ce pot face?
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2021, grupul are 4.500 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).