Mama a murit exact în clipa în care din plămânii mei zburase primul ţipăt în lume. A plecat tăcută, dezbrăcată de puls şi trăiri, ştiind că lasă în urma ei o copie loială, care, gâfâind prin troiene, îşi va croi drumul iniţiatic spre maturizare şi reîntregire. Ce nu a ştiut mama e că sunt îngrozitor de speriată. Mi-e frică de viaţă. Uşile se închid. Afară aleargă copiii. Părul se împrăştie ca pudra de cacao pe gresia din baie. Culorile se şterg sub pleoapele mele. Nu ştiu unde sunt. Şi ce voi fi mâine.
