Nu plouase demult şi sătenii erau îngrijoraţi. Trimite-o în poiană, au rugat-o pe bunica. Doar ea ştie. La primul meu pas, macii au îngenuncheat. Am început să mă mişc uşor, tălpile-mi rup bucăţi de vânt. Frământ iarba, heya heya heya heya. Sălbatic se smulg macii, se ciocnesc în aer, a clinchet. Să cânte tobele. Dum dummm. Să se rupă cerurile. Să taie fulgerele. În sat sună un clopot, a împăcare. Picurii cad grei la pământ, odată cu mine. Ce furtună am fost, doamne. Ai cam exagerat, zice bunica. Zâmbind.
