M-am întins pe canapea şi am început să-i povestesc prietenei mele cum răposatul meu soţ mă bântuie în fiecare zi. Se aşază cu mine la masă, la televizor, e prezent peste tot. Cel mai grav e atunci când se strecoară lângă mine în pat. Iubitul meu m-a părăsit. A spus că nu suportă să am orgasme mai mari atunci când nu mă atinge deloc. În timp ce-i povesteam despre strania mea experienţă, am adormit. Când m-am trezit, prietena mea era prelinsă toată pe covor şi gemea. Soţul meu, călare pe ea, îi săruta sânii.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).