În sală sunt mama, tata, o babă care bate repede la o maşină veche de scris, un nene cu părul alb, care pare să fie şeful şi doi oameni la costum, de care nu-mi place pentru că vorbesc ciudat: pârâtul, solicităm, amânare. Şeful mă întreabă ce-mi place să fac, ce note iau la şcoală şi dacă acasă am tot ce trebuie. Respir uşurat, atât timp cât nu mă întreabă pe cine iubesc mai mult, e ok. La final, oamenii ciudaţi îşi strâng mâinile, şeful cască, iar mama plânge uşor. Săptămâna asta rămân la tata.
