Aveţi strictu' necesar: lenjerie, papuci, scutece. Câteva formalităţi şi-l transferăm la ATI, zise asistenta în fundal, după o zi de şedere. Linişte. Lângă geam, cu masca pe faţă, mă zbăteam să ies din chingi şi mă rugam: scoateţi-mă din iadul ăsta. Peste o zi am ajuns la destinaţie. Liber, respirând primăvară prin toţi porii, cu faţa la vedere, alături de toţi ceilalţi. Dar până şi în legătură cu situaţia asta opiniile erau împărţite: mulţi ziceau că în realitate aş fi zăcut pe hol, într-un sac de plastic negru.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).