Un câmp cu iarbă proaspăt cosită unde toţi oamenii dragi mie erau fericiţi. Am alergat către ei în picioarele goale. Ne-am îmbrăţişat şi am început să vorbim în acelaşi timp. Ne-am înţeles perfect. Brusc, a început o furtună puternică. Nu mă atingeau picăturile de ploaie, nu simţeam mirosul de iarbă proaspăt cosită, nu puteam să plâng, să râd. Am încremenit. Cei dragi au devenit nişte străini care vorbeau doar în limbi moarte. Îngerul păzitor a desfăcut o bere şi mi-a zis că locul meu nu e aici.
