Călătoria mea a început în Carpaţii Occidentali, la Bulz. M-au lansat la apă pe cursul învolburat al Crişului Repede. Curând am ajuns în Tisa şi după un ocol prin Panonia, în Dunăre. Am voiajat spre est, scăpând de nisipurile mişcătoare ale Deltei. Marea Neagră am parcurs-o fără incidente şi visul de-a trece prin Cornul de Aur s-a împlinit. Prin Dardanele m-am scurs în Marea cea Mare, plutind apoi prin furtuni şi primejdii. Am atins insula atlantică după 2 luni, raiul de plastic al oricărui pet.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).