26.04.2021
Am frecat două pietre şi am reuşit să-mi aprind o ţigară pe jumătate udă. Voi putrezi, dar e ok, sper să mai putrezească şi alţii. Astfel, peticul de pământ se poate extinde. Sau aşa vreau să cred. Ce fericit sunt că nu am pe nimeni. Nu mă va plânge nimeni. Până o să-mi pierd cunoştinţa am să spun rugăciunea inimii şi poate, am să mă joc Fazan. Un avion? Nu, e un pescăruş. Sau? E un avion, clar. Nu merit o a doua şansă. N-aş vrea să fiu salvat, să trăiesc bine şi apoi să-mi fie frică de moarte.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus