16.05.2021

Am văzut capul de pod prea târziu. Mă rog, eram şi beat la volan. Nu numai că am scăpat ca prin minune dar am descoperit că mă pot teleporta. Sunt undeva sus, de unde-mi văd maşina şi pe unii cu girofaruri care se adună în jur. Interesant, pentru că treaba asta s-a întâmplat acum câţiva ani şi credeam că am rămas paralizat după accident. Deci pe deasupra pot să şi călătoresc în timp. Să încerc totuşi, să mă transform la loc, în om. Cu aripile astea nu pot să mă scarpin când mă mănâncă pe undeva.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus