24.05.2021
Roşu împărat se ridică de pe tron şi cu o faţă tristă zise: am hotărât să o mărit pe Rozi, fiica mea cea mare. Mare, mare, mare, se auzi ecoul. Vrea cineva să o ia, sau e prea grasă? Prea grasă, prea grasă, prea grasă, se auzi din nou ecoul. Nu vrea nimeni? Nimeni, nimeni, nimeni. Atunci s-o mâncăm zise cineva. O mâncăm, o mâncăm, o mâncăm. Rozi, cu mâinile în poală, privea indiferentă pe geam şi zise liniştită că de mâine va merge la sală şi nu trebuie decât să-şi ia un trening şi adidaşii roz. Roz, roz, roz.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exerciţiu de flash fiction a cărui temă se schimbă aproape în fiecare zi. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus