Am visat un elf. Atât mantia din mătase albastră cât și părul lung și blond fluturau în bătaia vântului. Chipul neobișnuit de frumos era mângâiat de razele soarelui dimineții. Îmi întinde mâna. I-o iau în a mea, imaginându-mă prințesa lui. Îmi șoptește la ureche ceva frumos, dar fără de-nțeles. Tot ce pricep este că trebuie să aleg între o viață simplă alături de el sau o ultimă sută de galbeni. Aproape că mă pierd cu firea. Îmi revin repede, iau punga cu bani și plec. Închipuitul naiba, ce-și imagina?
Ana-Maria Butuza
Până când moartea ne va despărți, cuvintele se rostogoleau și loveau în mintea ei tulburată de nesomn și supărare. Stătea, de ore bune, pe scaunul de lângă pat, ținându-i mâna atât de slabă, că involuntar începu să-i numere oasele: unu, doi, trei, Doamne, te rog nu mi-l lua. Ochii plângeau încet, în suflet îi era furtună. Când simți răsuflarea tot mai slabă, îi privi chipul tras. Nu mai semăna cu cel care fusese. Își lipi buzele de fruntea lui, într-un ultim sărut, în timp ce inimile lor își luau rămas bun pe veci.
Aurelian Țolescu
Final de tabără de iarnă la Predeal în '87. Gașca nedespărțită de 8 tineri, băieți și fete, hotărăște ca înainte de plecarea trenului să mănânce ceva bun la restaurantul Orizont. Am mâncat papanași ca desert și a venit nota, cam pipărată. Am scos toți ultimii bani, 106 lei. Pentru restul de bani, cam cât o bancnotă albastră cu Bălcescu, noi băieții am spălat toate vasele din restaurant până la miezul nopții. Am ajuns dimineață acasă și pe tren am făcut blatul cu foamea-n gât și buzunarele goale.
