Ai fi zis că e cel mai ursuz om din lume. Că ploua, că ningea, că ți se așeza un fluture pe umăr, că dansai în ploaie cu un necunoscut. Nimic nu părea să-l impresioneze. Din contră, mereu comenta. Te făcea câteodată să te simți mic, mic, chiar neînsemnat. Ca o monedă de o sută. Dar câte lucruri frumoase am experimentat în viața asta mânat de dorința de a-i demonstra că se înșală. Până într-o zi când am aflat că e pe ultima sută de metri și-am dat acea ultimă monedă pe-un ultim apel. Mă bucur c-ai trăit, mi-a zis.
Dan Banu
Trebuia să mă grăbesc. Lucrurile aveau să se schimbe curând, iar eu, prins la răscrucea de drumuri, trebuia să aleg unul din ele. O vreme n-am mâncat nimic, trebuia să mă fac mic. Apoi am auzit scrâșnetul. Casa noastră a luat-o la vale spre capătul dinspre zi al străzii. Casa lui Mr Jinks a luat-o în direcție opusă. Am alergat și am intrat în ultima clipă în casa șoarecelui. Casa a alunecat pe sub țevi, pe sub asfalt, pe sub pământ. Când s-a oprit și ușa s-a deschis i-am zărit pe Pixie și Dixie.
Ana Maria Dobre-Nir
Trăia din ce în ce mai gălăgios. Urla des. Nu-i înțelegeam furia, dar nici n-o ascultam. Ca ea erau mulți. Dar unde-s mulți nu crește întotdeauna puterea, pentru că, la noi pe tărâm, puterea crește când faci parte dintr-o frăție. O frăție a celor care cred că lumea este doar a celor puternici. Restul, să-și vadă fiecare de bucățica lui. De nimicul lor. Ei sunt noii sfinți, iar de sfinți nu se leagă nici Dumnezeu, care, în ultima vreme, se privește în oglindă și nu se mai găsește în nicio postură schițată de noi.
