26.05.2021
Asta îmi trebuie, nu pot să o arunc. O pun lângă celelalte pungi. Plicul ăsta îl voi ţine, poate îmi va fi util cândva. Un fluturaş publicitar, un bilet de autobuz. Scrisorile pe care nu am mai apucat să ţi le trimit. Păstrez orice, pur şi simplu nu pot să le arunc. Deşi nu mai am loc în casă de atâtea lucruri inutile. Nu încerc să te păstrez. Cred că cel mai mult te-am preţuit când eram împreună. Oare gândul ăsta este despre tine? Cele mai frumoase amintiri ale mele nu s-au întâmplat niciodată.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus