26.05.2021
A fost o furtună de vară, la două a ieşit curcubeul şi ai apărut tu, îngerul meu, îi repeta mama povestea la fiecare aniversare. Abia când a împlinit 21 de ani a avut curaj să-i spună. Iubesc femeile, i-a zis direct. Mă fată, ce vorbă-i asta? Iubesc o femeie. Mamă, ea e Ada. Şi-a făcut cruce si a scuipat în drum spre uşă. Spurcăciune. Glasul străin i-a tăiat rădăcini şi aripi. N-au mai vorbit de atunci. Au trecut iubiri trăite cu cioturi de suflet. De ziua ei vine furtuna de vară. Şi îi e iarnă.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus