Omul care trebuie

Mi-e clar de acum, sportului românesc (în general, nu mă refer aici doar la nisiposul nostru fotbal) nu-i trebuie minuni. Îi trebuie doar oameni. Aseară am avut privilegiul să cunosc şi să discut vreme de două ceasuri cu un astfel de om, necesar acestui sport. Octavian Morariu este preşedintele Federaţiei Române de Rugby, are 42 de ani şi o privire limpede. E dezinvolt, mereu surâzător, sigur de lucrurile despre care vorbeşte. Întreaga lui viaţă e un roman nescris. Singurul fiu al unuia dintre cei mai mari rugbişti ai ţării şi al uneia dintre cele mai mari voleibaliste. Rugbist de clasă la rândul său, primul român selecţionat în echipa Barbarians. A hotărât să rămână în Franţa, în 1987, după un an de îndoieli şi discuţii cu părinţii.

Atunci mi-am asumat riscul de a nu-i mai vedea vreodată. Ei şi-au asumat acelaşi risc. Cu fiecare deplasare în străinătate, înţelegeam că aici n-ai perspective. Nu era vorba de maşini sau de case sau de haine şi mâncare mai bune. Pur şi simplu acolo ştiam că mă pot realiza profesional. , aceasta e explicaţia renunţării la tot ce cunoştea, pentru o speranţă. Octavian Morariu a ajuns să conducă rugby-ul nostru după o umilinţă pe care nici ecranul calculatorului n-o mai încape, o înfrângere în faţa Angliei la un scor... (nici nu vreau să mi-l aduc aminte).

Omul a priceput (ştia oricum mecanismul de funcţionare în Franţa, Anglia, Irlanda sau Australia) imediat ce-i trebuie sportului oval. Primul pas a fost imaginea. La noi doar echipa naţională poate crea imagine, competiţia internă fiind, încă, minoră. Pentru imagine ai nevoie de succese. Aşa că a adus un francez (pe care-l cunoaşte de 15 ani) antrenor al primei reprezentative şi a făcut totul să câştige Cupa Europeană a Naţiunilor (a doua divizie a Turneului celor Şase Naţiuni). Rezultatele l-au făcut mai sigur în discuţiile cu posibilii parteneri ai Federaţiei. Avea nevoie de bani. Ca să-i ceară, trebuia să ofere ceva, iar acum avea acest succes. Mai mult, au venit înfrângerile strânse cu galezii şi scoţienii, jocul bun al echipei, nu mai era o ruşine să te alături acestui sport. Astăzi, dintr-un buget de 1,3 milioane de euro (Federaţia Engleză de Rugby are bugetul de 130 de milioane), Octavian Morariu reuşeşte să asigure aproape jumătate. 600 000 de euro vin de la International Rugby Board, 150 000 de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Calificarea la Cupa Mondială din octombrie i-a deschis alte uşi, preocuparea sa fiind acum întrecerea internă. Restructurarea ei şi reorganizarea o pot face atractivă pentru alţi parteneri. Asta îşi doreşte acum Octavian Morariu. Mai ştie că transparenţa îi asigură credibilitate şi tot ce se întâmplă azi în rugby-ul nostru e la vedere. Sincer, jovial, Octavian Morariu e convins că va reuşi. De ieri, m-a convins şi pe mine.