12.06.2021
În timp ce-mi săruta ochii, nasul şi buzele, mi-a spus să mă las în voia simţurilor, cu încredere. L-am rugat să acopere cu ceva veioza îndreptată spre pat; lumina puternică mă inhiba. A aruncat tricoul peste abajur, a pus muzică, cred că era Bach, apoi a venit şi s-a lipit de mine. Am închis ochii şi mi-am acoperit sânii cu palmele. Îmi explora trupul, încet. Iubire. Apoi am simţit în creştet o atingere caldă. Am deschis ochii. Palmele lui erau pe şolduri, ale mele pe sâni. Cred că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus