27.07.2021
M-am născut într-o clădire cufundată-n întuneric. Fotoliul era privit de lumina caisată a lămpii. Încleştată în cugetare, m-a lăsat să mă preling din sinapse în vălul palatin, apoi m-a înghiţit, flămândă. Cine-ar fi crezut că un gând micuţ poate ajunge prada unui puls înfipt între petalele ei de mărgean. În floarea suspinândă sta El, prins în strâmtoarea tecii ritmice. L-am pus pe aripi şi am zburat cu El până în bezna retinei ei. Ochii fulgerară a nesaţ. I-am lăsat în urmă, călare pe geamătul ei singuratic.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus