De când a plecat, refuz să cobor din pat. Nu mai am speranţe, nici lacrimi. Stau sub plapumă cu genunchii la piept şi-ncerc să dorm cât mai mult, ca să uit. Nici nu ştiu câte zile au trecut de când am uitat de mine. Azi am fost nevoită să ies pentru că am rămas fără cafea. Când am ajuns pe aleea din spatele blocului, m-a bufnit iar plânsul. O fetiţă s-a apropiat de mine şi mi-a întins două buline albe. Mănâncă-le, că o să-ţi treacă, mi-a zis. Şi mi-a trecut imediat. Acum sunt dependentă de Tic-Tac.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).