26.08.2021
Mama, eu nu vreau să mănânc. Deloc. Nu-mi place nicio mâncare. Mă ia cu rău când mă chemi la masă. Eu visez să iau o pastilă care să-mi ţină de foame şi să cresc mare doar cu ea. Să fie mică de tot, foarte rotundă şi elastică. Să o pot preface în minge când vreau să mă joc sau în colacul cu care să-not toată vara în lac. În lacătul cu care să-ţi ferec gura când mă cerţi, în mâna ce te mângâie atunci când eu nu pot s-o fac. În luna la care doresc câteodată să zbor când tu plângi că nu mai e pâine.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus