Atelier LiterNet / Mihail Gălățanu: Cântecul Increatului

1. O, amintiri din dulce scrot

O, amintiri din dulce scrot
Cu ouăle necoborîte
Şi, încă, înger, androgin,
Fără păcate neştiute

În burtă înc-aveam aripe,
Pliate, strîns, pe lîngă trup,
Cum trec, svîcnind, ca anii, clipe,
Svîcnind din coapse şi din rut

Cu foetuşi lumea-i bombardată,
Ei cad, suav, ca fulgi, din tun.
Piele gingaşă, cin' ţi-i tată?
Tu, ochi naiv, de ce eşti bun?

O, amintiri din tusculum,
Din tumulul de toamnă blîndă,
Septembre-unşpe, pe un drum,
Venea măicuţa mea născîndă.

O, amintiri de oase mici,
Încă nedezmorţite-n membre!
O, amintiri de fier, urzici...
O, amintiri dinspre vertebre!

O, amintiri dintr-un ocean
În care fierbe, primitivă,
Supă de sînge, oase, suflet,
Cum fierbe, sfîntă, în ogivă,

biserica de ochi mirean...

Biserica dintr-un răsuflet!

2. În care Duhul Sfînt adoarme

O, amintiri dinspre lacustre
Ferestre care dau spre mare
De limfă-nvolburată-n care
Se freacă pulpele de fuste

Şi totul se întîmplă-n numai
Un biet schilav de trup de om
Boboc făcutu-i ca încai
Să intre-n burta unui dom

Căci, oare, ce adăpostesc
În pîntecul lor catedrale
Decît copilul, vis obştesc,
În care Duhul Sfînt adoarme

În pîntecul lor, catedrale,
Anume ce adăpostesc,
E doar copilul, vis obştesc,
Numai copilul, vîsc obştesc,
În care Duhul Cel Ceresc
Se oglindeşte în lucarne

Duhul-Răsfrînt e în lucarne!

____________

3 mai 2005

0 comentarii

Cântecul Increatului

Mihail Gălățanu

Arhiva rubricii

0 comentarii

Adăugare comentariu

Arhiva rubricii

Rubricile categoriei

Publicitate