Comportamentul vulpilor în luna februarie

Ruta Bucureşti-Praga-Stockholm. Dimineaţa, pe avion, stewardese exoftalmice încearcă să te calmeze la turbulenţe. Citesc liniştită Herald Tribune. Escală în Praga la ora douăsprezece şi douăzeci. Plan de atac: Bus 100 pînă la Zlicin, apoi metroul pînă la Mustek, apoi, pe jos, pînă la Staromestska. Full de clădiri incredibile. De-acolo: Podul de Aur, traversez podul, ajung în Mala Strana, găsesc în ghidul luat din avion încă vreo două clădiri care merită văzute. Cu atîta gotic pe metru pătrat nu m-am confruntat în viaţa mea. (Sighişoara, Sibiu, Braşov, plus cîteva clădiri din Londra, toate ridicate la puterea n.) Mă pozez snobissim cu monumente, apoi – şnur la Malostranska la metrou, să ajung la timp în aeroport.

Din nou în avion. Am primit la desert "Teatralna Trufel", bomboane poloneze cu numele unor personaje de teatru imprimate pe ambalaj. Am mîncat o "trufel" care se vroia Hamlet – ar fi fost culmea să mă servească cu ceva din Mayenburg, cause he's not dead yet, nu de alta...

Ca să scap de senzaţia că am blugii murdari, că miros groaznic a fum de ţigară şi că nu ştiu să am grijă de mine cu demnitate, mi-am cumpărat din duty-free o lumînare galbenă de iasomie, cu o etichetă cerată pe care scrie Corner House Candles Ellyn Fox I Vatisker Back Isle of Lewis. Ma întreb la ce latitudine şi longitudine se află Isle of Lewis pe hartă şi cum arată sediul Corner House Candles. Cu Ellyn Fox nu-mi bat capul prea mult - e producătoarea de lumînări, cu siguranţă. E grasă şi are mustaţă, dar se poartă frumos cu nepoţii ei, îi îndoapă cu porridge şi plumcake în fiecare weekend... să-mi leg centura. Aterizăm. N-am scăpat de senzaţia respectivă. Oh, fuck it.

Ajung seara în Stockholm. Frig, zăpadă, viscol – normal, doar e februarie, hai, ia şi tu o mostră de depresie suedeză, nu e scumpă şi primeşti bonus o sticlă de Glögg. Mă mulţumesc cu un cocktail, ajut un cerşetor, scap de un neamţ care vroia să-mi vîndă un ceas şi aflu apoi cu stupoare că cei care s-au ocupat de cazare mi-au greşit hotelul: stau la 50 (cincizeci!) de km de Stockholm. Constat că lumea civilizată mă deprimă: e rece, stupidă, sistematizată şi tot degeaba, că merge prost. Mi se face dor de ospitalitatea imberbă de-acasă. Mă arunc într-un taxi, ca să constat că şoferul e român. Hehe. Îmi face o reducere substanţială.

Am pornit la drum. Omul vorbeşte, vorbeşte... de cînd n-a mai schimbat două vorbe cu cineva din Ro... De emoţie, era să calce trei vulpi pînă să ajungem la hotel. "Sînt nebune în perioada asta a anului" – îmi zice. "Aleargă haotic pe distanţe imense şi se opresc numai cînd nu mai pot ţine ochii deschişi. Atunci cad la pămînt şi adorm instantaneu." Mi-am amintit de piesa Fox in the Snow, de la Belle&Sebastian. Păcat că şoferul de taxi n-o ştia. Poate aşa ar fi înţeles mai bine comportamentul vulpilor în luna februarie.

Ajung, în fine, la hotel, unde nimeresc în mijlocul unei petreceri cu japonezi în kimonouri. Vine la mine un individ foarte bamboocha cu o ofertă promoţională: ultimul tip de bere suedeză. Dacă o bei în 30 de secunde, zice, cîştigi o excursie în Malibu. Am cîştigat-o. Peste două ore, tipul – Matti – mă cerea în căsătorie. Am acceptat. Cu condiţia să mă aştepte doi ani. Am urcat în cameră, mi-am lăsat geanta lîngă cuier, după care m-am trîntit în pat. Ce zi cretină – mi-am zis – şi-am adormit instantaneu.