Am navigat pe marea creaţiilor literare şi de fiecare dată când doream să ancorez, găseam locuri ocupate de titani. M-am răzvrătit, cerând drepturi pentru: visători, poeţi, prozatori, alţi neînţeleşi. Fireşte, nu primeam răspuns. În disperare, am promis să rămân anonimă şi am fost aruncată pe o peninsulă rezervată doar mie. În sfârşit am locul meu, dar e tabu. Nu-l vizitează şi nu-l apreciază nimeni. Cei de pe continent sunt iniţiaţi şi recunoscuţi şi au părăsit demult acest teritoriu al novicilor.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).