23.12.2021
La Confesional. Minunați sunt toporașii îndrăzneți ce răsar în pădure și-n curte de bloc, stereotip, sic, e trandafirul, roșu, incitant fie Numele lui, dar cele mai frumoase flori îs cele pe care mi le-am cules singură ori cele pe care nu le-am primit încă, aveam numai filme în cap, în general genul romance, dar de fiecare dată atrăgeam genul drama pentru că băieții deștepți și frumoși e cruzi și verzi de se-ndoaie în vânt, of, tinerețe, splendoare-n iarbă. Și-acum ce mai vrei mamaie? Să trăiesc.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus