A avut un înger bun

Listă pentru băgăjelul Irinei care petrece week-end-ul la bunica

plăpumioară
prosop
body
salopetă
botoşei
vestă
cărţi
kermit
ursuleţul cântător
mixer
pampers
lapte
biberoane!!!!
pernuţe
păpuşi


Uitasem cum e să dormi până la 9, să te trezeşti şi să te opreşti direct în cana de cafea, pe urmă să te îmbraci frumos şi să pleci brambura prin oraş, fără ţintă, fără oră de întoarcere acasă, fără grija că un suflet mic te aşteaptă tropotind din picioruşe, să vii mai repede, să iei în braţe, să dai să pape şi să adormi frumos.

Azi am fost iar singuri acasă, după vreo trei luni în care Irina n-a mai fost luată de bunica în căsuţa din Cetate. A fost frumos, mai ales că am hotărât să ne facem de cap, fiecare să facă azi ce nu a mai făcut de mult... Aşa că dis-de-dimineaţă, ca să evit aglomeraţia, am tras o fugă până la Bricostore, să caut un brăduţ ca în desene animate, pentru primul Crăciun al puiului meu. A durat cam 20 de minute în care am ezitat între brazii naturali, frumoşi, nu zic nu... şi cel pe care l-am cumpărat, micuţ şi înfoiat, ca în reviste. Apoi, mamă nebună, am sunat la uşa soacră-mii, sub pretextul că şi-a uitat telefonul mobil la mine pe birou. De fapt venisem să îmi iau comoara în braţe. Cum să treacă o zi în care să nu o văd?

I-am dus şi Gabicăi un brăduţ mic. Puiul celui pe care l-am cumpărat pentru acasă. L-am împodobit pe masa din bucătărie, cu globuri de pe timpul lui Valu, păstrate cu sfinţenie, într-un mic acvariu. Nu sunt ele la fel de lucitoare ca astea noi, din comerţ, dar sunt perfecte pentru bradul-pui, care va sta pe pervazul ferestrei din camera mică.
- Astea-s de pe vremea lui Ceauşescu, când nu se găseau pe nicăieri... erau marfă de contrabandă... Cât ne rugam de unul şi de altul să ne facă rost, povesteşte Gabica, despletind beteala din aceleaşi timpuri. Bine că nu aţi prins vremurile alea...

Când s-a trezit după somnul de dimineaţă, copila mea m-a primit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca şi cum acolo trăia de când lumea, cu jucăriile şi pernuţele ei, cărate de bunica-furnică, în fiecare zi câte puţin. Ca şi cum camera tatălui ei era de fapt a ei. E drept că nu-i lipseşte nimic, am încercat să luăm tot ce se putea în dublu exemplar, ca să îi facem trecerile de la o casă la alta mai uşoare, ca să nu simtă că nu e acasă la ea.

Gabica a făcut casa pahar... E caldă şi luminoasă, pe hol a pus mochetă nouă şi groasă ca să poată merge infanta şi de-a buşilea de-o vrea, plus oglinjoara pe uşă, şi un abzibield cu Tweety pe şifonier, ca să aibă Irina ce rupe. Ce veselie pe domnişoara, care a mers de la mine la Gabi cu paşi mici şi repeziţi, împletindu-i bunicii mâinile în întoarceri bruşte, pentru că vrea acolo, ba nu, nu acolo, înapoi la mami, mami aşezată pe jos, prefăcându-se că o prinde... Şi toate cursele terminate cu o îmbrăţişare şi un pupic, în dimineaţa asta târzie, din casa Gabicăi. Ce chiote, ce triluri, ce ochişori luminoşi, ce bucurie să o văd, să o iau în braţe şi să o strâng la piept.

Am mai sorbit o gură din cafea şi-am plecat ... mai veselă decât am venit, mai liniştită şi cu inima împăcată. Bunica şi nepoata au o relaţie perfectă. Pot să îmi văd de ale mele. După ce mi-am terminat plimbările prin oraş, cu o carte pe care demult o doream în braţe, am deschis uşa camerei Irinei. Mirosul de bebeluş, cel pe care nu-l mai sesizez în viaţa de zi cu zi m-a îmbrăţişat într-o clipă. Nu mai intrasem acolo de ieri şi m-am bucurat să-l simt. M-am ghemuit în patul pe care de obicei tronează păpuşile şi jucăriile Irinei. Am citit câteva pagini şi am adormit, fericită.

Miercuri, mergând spre policlinica unde urma să-i facem vaccinul antirujeolă, un Tico a intrat în taxiul nostru, într-o intersecţie. Irina era cu Valu, în faţă. O luase în braţe să o liniştească, deşi eu protestasem, vai de mine, dacă se întâmplă ceva sunteţi amândoi pe locul mortului, nu e bine, iubitule, vino cu ea în spate... La trei minute după ce mi-a luat-o din braţe, s-a întâmplat potenţiala nenorocire. Am avut noroc. Şoferul nostru a accelerat şi aşa se face că Tico a intrat în roata maşinii. Ne-am învârtit pe loc şi am patinat puţin, ne-am oprit într-o bordură, nu înainte să mai lovim câteva maşini parcate. Valu pornise întins, să îl strângă de gât pe celălalt şofer. L-am întors din drum. Doar el a putut să o potolească pe Irina din plâns.

A fost un accident uşor, îmi spune toată lumea. Nimeni nu a păţit nimic, doar tabla maşinilor s-a îndoit. Am rămas cu gândul că am trecut pe lângă moarte şi că acel şofer inconştient, care nu ne-a cedat trecerea deşi venea pe drum fără prioritate, ar fi putut fi ucigaşul copilului meu. Irina a avut un înger bun... dacă ar fi fost la mine în braţe, probabil s-ar fi lovit. Cei ce erau pe acea stradă şi au văzut accidentul, ne-au înconjurat imediat. Şoferul vinovat nu a îndrăznit să scoată nici un sunet. Martorii erau gata să îl linşeze dacă ar fi îndrăznit să spună ceva. Taximetristul nostru, un tânăr cu reflexe extraordinare, are recunoştinţa mea veşnică, pentru felul în care a stăpânit maşina. Nu ştiu cum îl cheamă, îi ştiu doar indicativul. 102 de la Taxi As. Dacă îl întâlniţi, să ştiţi că sunteţi pe mâini bune.