De Crăciun Nana ne-a făcut cadou steluţe fosforescente de lipit pe tavan. N-ajung până la tavan aşa că i le-am pus pe pereţi, pe lângă rama ferestrei şi lângă pătuţ. Aşa de mult mi-a plăcut cum licăresc în noapte, că de la 9 steluţe şi o lună mare am ajuns acum la vreo 70 pe puţin, cu tot cu planete, comete, galaxii, sori, stele roz/albastre/verzi/galbene şi alte chestii cosmice. Se lipesc uşor, cu scotch dublu-adeziv problema e cu tencuiala care nu prea le susţine şi uite-aşa... în fiecare zi mai culegem câte o stea de pe mochetă, dar nu-i bai, eu răbdare mi-am propus să am. La început făcusem un brâu de steluţe chiar deasupra pătuţului Irinei. Evident, vizigoata mea a avut nevoie de 5 (cinci) minute faţă în faţă cu ele ca să le dezlipească tacticoasă şi să le arunce după pat. Le-am mutat mai sus, cât să nu mai ajungă la ele. Săptămâna trecută am reuşit cu chiu, cu vai, să scot toate decoraţiile de iarnă de prin casă. Plasa cu beculeţe a fost o piatră de încercare serioasă... Infanta se obişnuise să comande punerea lor în funcţiune chiar înainte de mijitul zorilor,– “Ecăăă” spunea ea indicând cu degeţelul către geam - şi cineva, nu spun cine, se executa cuminte. Am aflat din întâmplare ce se petrece când mami doarme... într-o dimineaţă pe la cinci, chiote şi veselie mare s-au strecurat prin gaura cheii... M-am trezit buimacă, fiind convinsă că e târziu şi copilului îi e foame, iar eu, ca şi în alte dăţi, am visat numai că m-am dat jos şi am hrănit-o... Când colo... Irina mea, scoasă din sacul de dormit, sta proţăpită în picioare şi-şi arunca spre tat’so căţelul de pluş, beculeţele clipoceau într-o veselie, iar respectivul, ca vrăjit, pasa jucăria şi o culegea docil de pe jos.
- Ce faceţi dragă aici? De ce-s beculeţele în priză, de ce ai scos copilul din sac, de ce te joci cu ea?
- Păi ea a cerut, a zis “ecă” şi eu am înţeles că vrea să-i aprind beculeţele şi le-am aprins.
- La cinci dimineaţa??!?
- Tu n-o vezi ce dulce e?
- Ia, linişte, la ora asta se doarme. Tu, în dormitor, tu, paşol na turbinca.
Maştera a stins luminile, a re-băgat prunca în sac şi-a târât şi soţul la culcare.
Acum le-am scos. Luminiţele. Şi beteala de pe sfoara leagănului a dispărut, şi moşul de plastic, şi orice mai ţinea de Crăciun. Nu că aş avea inimă rea, dar m-am gândit că, în felul ăsta, în decembrie se va bucura la fel de tare când va revedea toate ornamentele. Le-am înlocuit cu fluturi pictaţi, alt cui pe care singură mi l-am bătut în talpă. Acum trebuie să iei fluturaşul şi să-l faci să zboare, că tare îi mai place domniţei să simtă fluturarea aripelor colorate pe obraji şi prin păr. Noroc că Valu se pune la mintea ei, eu mai obosesc câteodată.
Mai zilele trecute a venit în vizită Nati. Nati e născută cu o zi înaintea Irinei şi e deja fetiţă mare: ştie să meargă singură, şi-a câstigat libertatea de mişcare. Lavinia, mama Nataliei a luat-o şi pe Iri de talie, a proptit-o bine pe tălpiţe, i-a găsit o poziţie de echilibru şi a trimis-o spre mine. După câteva încercări timide, a reuşit şi-a noastră să păşească fără să se ţină de nimic. N-a durat mult însă, probabil nici nu şi-a dat seama ce paşi importanţi a făcut (şi la propriu şi la figurat) aşa că în continuare traversează casa cu o uimitoare viteză dar pe coate şi pe genunchi. “Iiiiiia! Iiiiia!” Se aude pe unde trece Irina, strigătul ăsta de luptă m-a făcut s-o numesc “fata lui Jackie Chan”.
Tot zilele trecute s-a băgat sub pat după o jucărie şi-a rămas cu capul înţepenit în rama de lemn... Abia după 40 de secunde de lacrimi amare şi suspine deznădăjduite am sesizat că n-am mai auzit tonul ăsta disperat şi-am pus capăt captivităţii. Apoi am avut de furcă serios cu o gaură pentru cercel care s-a infectat şi-a devenit o problemă groaznică, motiv de temeri şi înflorire a paranoiei. Dacă vreodată aveţi problema asta va trebui să strângeţi din dinţi, să stoarceţi buba, să daţi repede cu rivanol şi apoi cu baneocin. Nici azi nu pot spune că s-a vindecat dar arată mult mai bine. Întâmplarea asta ne-a determinat să renunţăm definitiv la ideea de a-i pune (iar) cercei.
Se întâmplă foarte multe lucruri de la o zi la alta. Fata mea s-a emancipat, nu mai vrea mâncare de bebeluş, arată hotărâtă spre supa noastră, mănâncă banană direct din coajă (e drept că mai muşcă şi coaja uneori) şi refuză biberonul cu lapte seara. Am fost tare dezamăgită... Era clipa mea de linişte şi drag cu ea, apucam şi eu să mă gândesc la ce fusese peste zi, îi ziceam şi Tatăl Nostru... Acum, adio linişte! Trebuie să îi servesc cina la pat, după baie, plimbându-mă cu linguriţa de la un capăt la altul, şi zicând: “pis, pis, pis, Irina”, doar, doar oi păcăli-o să mai înghită jumătate de ceva, orice. Şi hai, uite, mănâncă şi păpuşa, şi răţusca, papă şi ursuleţul, şi mami... Stă aşa, cu un coltuc de pâine în mână, scoţând câte o firimitură pe care mi-o vâră mie între buze, hotărâtă să mă hrănească şi ea pe mine.
- De ce te miri, zice Nana, de-acum e copil mare!
- Ba nu e copil mare, e bebeluş! insist, încăpăţânându-mă să cred...
- Ba nu e bebeluş, e copil mare!
Sâmbătă dimineaţa, pe când trăgeam de soţ să-l dau jos din pat, se aud lăbuţele Irinei lipăind pe hol. În câteva secunde a ajuns lângă pat, şi-a iţit căpşorul şi s-a cerut urcată lângă mami şi tati. Iar chiote, iar veselie, în cele din urmă s-a cocoţat şi motanul pe plapumă, spre disperarea celui mai somnoros dintre noi care ne-a dat afară scurt: “Plecaţi de-aici toţi!Valea!”
Tragedie imensă când tati pleacă de-acasă. Stă Valu câte o jumătate de oră în faţa uşii de la intrare, îmbrăcat, încălţat, cu maimuţa agăţată de fermoarul hainei, gata să izbucnească în lacrimi ori de câte ori încearcă să o paseze bonei.
- Iar te-a fraierit fiică-ta?
- Păi plângea, ce să-i fac, doar n-o să las copilul să urle...
Şi punctul culminant al săptămânii: ieri tati s-a întors mai devreme de la serviciu şi ne-a găsit în plină activitate. Irina s-a dus la uşă, repede, repede şi a întins mânuţele, să fie luată în braţe. Bărbatul s-a topit instant.
- Mâine poimâine mă întreabă ce i-am adus... cugeta soţul după ce îi spusese Irinei în şoaptă “noapte bună, prinţeso”
Sunt mamă de fetiţă cu fundiţă, cu cârlionţi blonzi, înconjurată de stele şi fluturi şi motani pufoşi...