Batista roşie

În parcul plin de freamăt şi nelinişte, printre florile care domină peisajul şters, se ascunde o bancă mică şi îngustă cu spătar, de o culoare neutră.

În mijlocul ei, într-o scobitură a unei scînduri, s-a strîns apa de ploaie.

Pe alee se plimbă un cuplu în vîrstă. Banca răsare ademenitoare din fundal.

Obosiţi, cei doi se aşază. Mica scobitură marchează jumătatea distanţei dintre cele două siluete învechite, care privesc visătoare lichidul tulbure din interiorul ei. Linişte. Bătrînul soate din buzunarul hainei o batistă şi se uită la ea cu atenţie, ca şi cînd ar vedea-o pentru prima oară. E o batistă roşie, murdară. Bătrîna i-o cere, o desface, îşi şterge tacticoasă ochelarii, apoi o întinde pe scîndura scorojită, acoperind cu ea scobitura plină cu apă.

Cei doi tac. O privesc. Se privesc.

Şi, dintr-o dată, se eliberează de masca amorţelii tipice. Degetele lor încep să se plimbe peste batista murdară, apăsînd-o peste scobitură în aşa fel încît apa de ploaie se infiltrează în ţesătura uzată. Privirile vorbesc, scapără gînduri: Cine cade primul în balta asta plină de mizerii?

Trecători îngropaţi sub pungi şi genţi abia dacă-i observă pe cei doi pensionari care se joacă. Nici bătrînii nu le dau atenţie. Sînt preocupaţi doar de mîinile lor, cu care alcătuiesc personaje: El şi Ea, doi omuleţi care fug pînă la marginea batistei roşii. Ea e graţioasă, aparent fragilă, dar şireată, periculoasă şi imprevizibilă. El - puternic, pătrunzător, prompt şi precaut. Îşi dau tîrcoale, se examinează, încearcă atacul, apoi se retrag. Se luptă, se împing, se strîng în braţe, îşi pun piedici dar se salvează de la înec dorind ca jocul să continue, se îndepărtează ca şi cînd ar renunţa, dau ocoluri pentru ca apoi să se regăsească, se ascund după faldurile roşii pătrunse de umezeală dar ies brusc unul prin spatele celuilalt...

Personajele se înalţă, aleargă, prind viaţă. Cele vechi - biete marionete ale unor degete descărnate - se topesc ca nisipul. Totul pulsează, creşte, se mişcă mlădios. Braţe se încolăcesc, buze prind contur. Se modelează siluete. Apa clocoteşte, înaintează, dă pe dinafară.

O scenă în loc de bancă, un lac unde era scobitura.

Jocul durează, se prelungeşte, ritmul creşte, scîndurile scenei pocnesc, decorul cade, culisele dispar, cortina alunecă, ritmul nu se întrerupe.

Cortina roşie, veche şi murdară se scufundă încet în lacul abia format. Marionetele au devenit oameni. Cortina se scufundă în continuare... În fundal dansează două umbre.

Heblu.
Se aud clipociri.
Lumina creşte.

Lacul a dispărut. În locul lui stă un pahar cu apă. Sub pahar - o faţă de masă roşie, muncitorească. Pereţi albi tapetaţi cu rafturi pline de cărţi înconjoară totul. Intră ea. El, la masă, scrie pe întuneric. Ea aprinde lumina, dar este întîmpinată de proteste emise cu accentul răsfăţat al puştanului crescut cu guvernantă, pisică şi plimbări pe caldarîmul încins. Urmează raportul pe care îl dă ea asupra locurilor prin care a trecut. Îi spune pînă şi faptul că s-a oprit în parc. S-a odihnit puţin pe o bancă de culoare neutră, cu o scobitură mică în mijloc, plină cu apă de ploaie. Cineva aşternuse peste ea o batistă roşie şi murdară.

Paharul cu apă se profilează pe masă. El, distrat, îl ridică şi-l priveşte. Dar îi scapă din mînă. Îl prinde, la timp ca să mai salveze jumătate din conţinut. Îl trînteşte furios pe masă, stinge lumina şi iese. Ea încearcă să stoarcă apa de pe faţa de masă înapoi în pahar. Nu reuşeşte şi se aşază pe scaun, în locul părăsit de el. Scrie pe întuneric. Intră el. Aprinde lumina, dar este întîmpinat de proteste emise cu accentul răsfăţat al puştoaicei crescute cu guvernantă, pisică...

Heblu.
Clipociri.
Lumina creşte.

În fundal reapare lacul, golit pe jumătate. Se disting două siluete dansînd în jurul lui, pe cortina roşie, îmbibată cu apă. Părţile trupului li se mişcă inegal: jumătatea dreaptă e bătrînă şi descărnată; stînga - vie, cu pielea tare, întinsă pe muşchi puternici.

Heblu.
Clipociri.
Lumina creşte din nou.

Cadru: În parc. Bancă. Batistă roşie şi murdară. Scobitură plină pe jumătate cu apă. Doi bătrîni îşi privesc degetele care-au alergat pe scîndurile putrede. Jumătate din fiecare mînă plesneşte de sănătate. Partea stîngă, mobilă, vivace, se completează cu dreapta, formată din oase chinuite, încovoiate, care se încîrligă cu neputinţă.

Cei doi se ridică cu greu. Se iau de mînă şi se îndepărtează încet.

Iar banca mică şi îngustă, cu spătar, de o culoare neutră, se ascunde printre florile care domină peisajul şters. Un cerşetor ridică de pe ea o batistă roşie.