O singură cheie la toate ușile

Peste tot pe unde mergeai, nu aveai niciodată încredere în vestiarele din anticamerele partyurilor. Un locker costa cât o bere decentă sau trei ieftine. Primeai un cod pe o foiță mică. Foița o pierdeai întotdeauna pe undeva. Sau ajungeai să o încui în propriul locker. Așa că mai exista și varianta să notezi în telefon. Dar nici așa nu era bine. Partyul avea aceeași muzică de data trecută. Ajungeai să stai pe telefon până îl descărcai. După care făceai joculețe mentale. Sudoku. Era 4536. Sau 6534. 6345. Era vreun 5 măcar? Pe urmă îl rugai pe tipul care ți-a vândut foița prima dată să vină să descuie, pentru încă o bere decentă. Sau trei ieftine. Și algoritmul se repeta. Nu, nu era niciun 5. Niciodată.

Tipul dubios care tot vine la partyurile copiilor nu își cumpără locker. Stă cu geaca pe el, într-un colț, tripat pe muzică olandeză groaznică și câteodată bâțâind ușor din șold pe dragostea din tei. Singura melodie românească pe care poți să o auzi în Poema. Când se face prea cald își dă jos geaca. O pune pe spătarul scaunului pe care nu stătea, dar va sta de acum.

Eu dansez în colțul opus, cu telefonul în mână, cu notițele deschise și luminând doar un 6345. Cred că ăsta era. Dansez cu anxietate, să nu îmi uit codul. Încerc să îl memorez, de frica să nu se închidă telefonul subit, dar mintea mea îl refuză, ca pe un al treilea copil venit într-o pereche de gemeni de către o mamă cu probleme serioase nu doar post-naștere, care oricum nu o să-l țină pe niciunul. 6345 îi zic minții mele. Iar mintea mea înțelege culori în loc. Sau e prea ocupată să audă mixul babilonic din jur. Mă duc la bar. Închid telefonul. Îl pun în buzunar. Tipul dubios mă vede mergând. Încă dansez ușor în timp ce fac slalom printre oamenii sardină care transpiră și aburesc clubul. Tipul dubios se ridică din scaunul lui de observator. Își aranjează pula cu mâna. Facem contact vizual. Mă opresc din dansat. Cer o halbă. Bere îndoită cu apă. Lungită tare. Bavaria. Cum știu deja că se procedează. Omul încă mă privește. Îl simt în ceafă, cum simți privirile alea când crezi că ești singur dar nu ești. Și el o are lungită, tare. E singurul motiv pentru care nu stă jos. Mama zice să te uiți la chestii până dispar. Dar mai zice și să ignori. Intru înapoi în mulțime, panicat că tocmai l-am văzut pe tipul dubios dizolvându-se. La propriu. E abur în club, peste tot, ca într-o saună muzicală eclectică. Mă uit la oameni cu tot felul de coduri de locker în spatele privirii, ne zâmbim scurt și cringe și după ne prefacem 4 minute sau cât ține piesa că ne cunoaștem. Nu ne cunoaștem, dar ne imităm mișcările de dans. La un moment dat îmi aduc aminte ce cred că am văzut. Mă duc pe ritm spre colțul în care stătea tipul dubios. Îi văd haina încă acolo. Mă apropii. O iau în mână, să mă asigur că există. Bag mâna în buzunare, pe rând. Vreau doar să găsesc foița cu lockerul omului. Sunt sigur că și-a luat, dar nu îl folosește. Știu că ar fi trebuit să își lase geaca în el dacă ar fi avut, dar în momentul ăsta știu și că nu ar trebui să se fi dizolvat. Aha! Găsesc bilețelul. 6345.

6345? Imposibil. Ăsta e lockerul meu. Verific în notițele telefonului. Da, ăsta e. Mă duc până la baie, vreau să mă spăl pe față.

Mă aplec peste chiuvetă, închid ochii. Când mă ridic, îi văd reflexia în spatele meu. E îmbrăcat cu haină acum, cred că vrea să plece. Îmi scutur mâinile, nu zic absolut nimic. Holul de la baie e plin de lume. Sunt bine. Tipul are pantaloni de costum și portofelul în buzunarul stâng, sub care pulsează o erecție care face ca portofelul să pară mai plin cu vreo 50 de euro, dar în mărunți. Mă uit la el în oglindă, zic "Can I help you?", moment în care tipul se dizolvă din nou, sub ochii mei, de data asta cu tot cu parpalac, cu tot cu bilețel. Repet procesul. Mă spăl din nou pe față. Mă aplec, închid ochii. Mă ridic. În oglindă, în spatele meu, văd acum un tip în frac care se îndreaptă spre pisoarul lung și necompartimentat, mizerabil și cu o singură scurgere, pe mijloc. De nicăieri, scoate un scăunel mic de pescuit și o caserolă de bolognese, pe care le răstoarnă în pisoar și începe să le sugă literalmente, folosind doar niște chopstix pe care le avea la el. În timpul ăsta, pe ușa băii mai intră un tip cu un acordeon, care se așază în pisoarul necompartimentat, în partea stângă, destul de aproape de bărbatul în frac, căruia începe să-i cânte stângaci o baladă din 3 note repetitive care sună ca naiba, de parcă acordeonul are pană. Vreau să mă piș. Mă duc la capătul drept al pisoarului lung. Cât mai departe de cei doi colegi de pisoar. Mă lipesc de perete. Închid ochii. Tremur. În timp ce mă piș îmi dau seama că nu e decât o singură scurgere, care acum e acoperită de bolognesele omului. E prea târziu. Când deschid ochii, omul în frac are deja niște ochelari de ăia de protecție, de tâmplărie și mănâncă vorace în continuare, iar din ultimul venit rămâne doar acordeonul, mergând încă ușor din inerție, ca un oftat muzical. Mă întorc la bar să mai cer o bere, dar brusc realitatea devine punctată. Luminile din club pulsează cu BPM-ul meu, mă uit în notițele telefonului. A dispărut 6345-ul. Am acolo un număr al unei tipe din Mexic, Ava. Scrie Ava lângă, că altfel n-aș fi știut. Nu îmi aduc aminte de când. E a treia oară când ăștia pun dragostea din tei, sunt abia la mijlocul serii, iar lumea începe să facă perechi, așa, ca în șirurile din clasele primare. Dar strică repede și farmecul ăsta în momentul în care se izbesc unii pe alții de pereți și încep să se lingă. Mă duc înapoi în pisoarul comun să vomit pastele nemâncate ale tipului în frac pe acordeonul rămas acolo să zacă, oftând din când în când si bemol, al tipului cu acordeon, devenit brusc fără acordeon. Intru, mă uit la mine în oglindă, apar de trei ori. De două ori cu mustață, o dată cu spatele. Mă salut, dar aparent nu mă întorc la mine, merg drept, dar greu, ajung la pisoar. În el sunt șase motani roșcați acum, toți în călduri. Mi-e frică să mi-o scot să mă piș. Sunt, totuși, șase motani în călduri. E vâlvă mare în spate, DJ-ul taie banda. În club intră poliția călare. Intră călare, da, cu cai cu tot, pe scările micuțe, după care adapă caii la drafturile de Bavaria, de bere îndoită cu apă. Mă spăl pe mâini, le scutur, las motanii în pace. Ocolesc un cal, cât să văd ce e în spatele lui, iar un ofițer cu caschetă de echitație îmi întinde mâna și îmi zice "Hans!" "Hansă-mi bag pula..." mă gândesc, și dau să mă răsucesc în direcția calului. "No, no. Don't worry. We are just looking for this man. Have you seen him?" Îmi scoate o poză cu tipul dubios în parpalac. Îi zic că da, l-am văzut, dar s-a dizolvat brusc în fața mea, de două ori, prima dată fără parpalac, apoi cu parpalac cu tot. Hans râde. Scoate o cutie de Hollandia și îmi întinde. Eu refuz politicos, deja e prea mult. Hans se supără că am refuzat, refuză să-mi mai vorbească în engleză. Îl ascult jumate de oră cum pălăvrăgește în Dutch, căpiez, nu mai suport, îi trag cutia de ciuperci din mână și iau câteva. Hans râde. Îl aud că zice "Așa, cumetre, ai văzut? Păi da!" Știe și română. Îmi vine să vomit din nou. Nu e posibil așa ceva. Îi zic că mă întorc într-o secundă.

Mă întorc în baie, merg până în capăt, ignor oglinda de data asta, dar văd cu coada ochiului câteva tipe complet neîmbrăcate, dar care-s doar în oglindă se pare, că nu mă izbesc de niciuna. Ajung la pisoarul lung, mă aplec peste el. Îmi bag degetele pe gât. În stânga mea, așezat în pisoar cu fundul, apare acordeonistul, care nu mă lasă să mă chinui în liniște și începe:

Una mattina mi son svegliato
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
Una mattina mi son svegliato
Eo ho trovato l'invasor

One morning I woke up
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
One morning I woke up
And I found the invader

O partigiano porta mi via
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
O partigiano porta mi via
Che mi sento di morir

Oh partisan, carry me away,
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
Oh partisan, carry me away,
For I feel I'm dying

E se io muoio da partigiano
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
E se io muoio da partigiano
Tu mi devi seppellir

And if I die as a partisan
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
And if I die as a partisan
You have to bury me

Mi seppellire lassù in montagna
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
Mi seppellire lassù in montagna
Sotto l'ombra di un bel fiore

But bury me up in the mountain
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao,
But bury me up in the mountain
Under the shadow of a beautiful flower

Îmi și traduce, drăguț din partea lui, după care dispare și - din nou, cum m-a obișnuit - lasă acordeonul să ofteze acolo.

Caut în notițe numărul ăla de telefon. Ava... Ava... Nu știu cine e, dar poate știe mai multe decât mine. Găsesc unul, dar nu e bun, scrie Kip Shoarma pe el. Shoarma. Probabil e de când veneam acasă de la petrecerea de dinainte. Mereu mă opresc pe colț lângă primărie să mănânc, fiindcă acolo seara nu prea le merge pos-ul și mă mai aleg și eu cu câte ceva gratis.

E le genti che passeranno
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
E le genti che passeranno
Mi diranno: "Che bel fior"

And the people who will pass by
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao,
And the people who will pass by
Will say to me: "what a beautiful flower"

Tipul din spatele meu cere o Lams Shoarma, cât timp eu mă așez pe o canapea vintage nu tocmai curată, dar mult mai explicabilă decât multe dintre întâmplările serii ăsteia. În fața mea, cum mă uit, e un frigider de la Ben & Jerry's, pe care scrie pe lateral "Peace, love and ice cream". Lumina lui pâlpâie ciudat, ca în quid pro quo-urile filmelor de groază, mai ales că și ziceam că totul e vintage, dar nu, e totul safe în realitate. În spatele frigiderului și-o trag doi ratoni și probabil de asta nu mai face mufa aia contactul ca lumea. Mă liniștesc când aud sunetele lor de ratoni, shaorma mea e de pui, nu are ce să fie rău. Elementul declanșator al ulteriorului miracol al vieții printre fierătaniile unui Ben & Jerry's care te și îndeamnă la asta dintr-o treime din slogan. Love.

Tipul din spatele meu de la coadă primește acum o Lams Shoarma picantă pe care nu o voia picantă, moment în care se enervează și fute una frigiderului Ben & Jerry's, oprind ratonii din spate din a mai face dragoste de ratoni. Nu reacționez prea mult, sorb fatidic o gură de fanta de căpșuni și mă pun să pescuiesc cartofi cu furculița. Frigiderul e acum îndoit, iar din unghiul meu nu se mai vede "Peace love and ice cream", ci doar "Pee ova cream", care pare a fi mai apropiat de realitate, sau cel puțin un final mai bun pentru cei doi ratoni.

Termin de mâncat și mai stau o vreme să procesez toate. În shaormerie intră Hans, călare, mă salută, își duce calul la salată, arată legitimația vânzătorului, după care se așază pe canapeaua din fața mea și își comandă o shaorma fără salată, întrucât salata e pentru cal. Hans încă a rămas tripat pe română. Vin doi copii lângă el și - trăgându-l ușor de pistolul de la brâu - îl întreabă suav, tot în românește "Ne lăsați să facem o cheie, nenea polițist?" Iar Hans le răspunde mieros "Îmi pare rău, copii, este ilegal. Mergeți la voi acasă și faceți." Copiii se bosumflă puțin, dar fac niște ochi mari de cățeluș și continuă "Noi am vrea să tragem la shaormerie, să nu ne certe acasă. Dar avem foarte mult la noi. Vă putem da și dvs. Avem și pentru cal." Hans aude de cal și se luminează la față. "În cazul acesta, dragi copii, zice Hans, ce mai stăm? Haida! Să tragem cu toții!" "Bine, nenea polițist, mulțumim!" "A, dar vă rog, spuneți-mi Hans! Hahaha. Și o să vă mai rog, pentru calul meu..., trebuie să-i băgăm K în falus... Așa zice la Specii, am nevoie să mă ajutați cu asta, copii". "O, dar bineînțeles, domnule po... ăsta... Haaans!" "Ce copii cuminți! Așa să rămâneți!"

Pe Hans îl ustură deja nările și e la jumătatea turei de noapte. Sunt sigur că de acum o să își ia hype la culorile semaforului, intermitente în mare parte, asta dacă nu cumva și el și murgul său vor intra într-un K-hole infracțional.

Îl las în plata lui, eu unul ies din shaormerie fără să plătesc, pentru că iar nu au pos-ul funcțional, iar eu nu am cash. La intrare, când dau să îmi dezleg bicicleta, dau peste Ava, tipa din Mexic al cărei număr - dacă stau să verific acum notițele telefonului - sunt sigur că nici nu mai există, cum nici vreodată a existat nu. Îmi dau seama că totul e mult mai familiar decât pare, cu atât mai mult cu cât Ava știe binișor românește, la rândul ei. Ava mă cheamă la ea să ascultăm Gașca Zurli. Eu o refuz de două ori, dar a șasea oară accept. Nu vreau să îi arăt vrăjimăturica sau ceva, doamne ferește. Pur și simplu vreau să audiem civilizat câteva ore de cântecele pentru copii stând îmbrăcați pe podeaua camerei ei cu luminițe pe tavan și uneori pe pervaz.

Ajungem la ea, așadar, dar încep să mă panichez puțin, întrucât încuie ușa foarte încet și îmi face semn cu degetul spre buze să tac, dar nu face semnul obișnuit, în care degetul e perpendicular pe buze, nu, ci mai degrabă imită un fermoar care se închide. Ceva nu miroase bine, și nu e doar peștele stătut din cuptorul ei, care pare să aibă undeva la vreo zece zile așa, după miros numai. Ava are camera la subsol, intrăm. Aprinde luminițele de tavan și uneori de pervaz, stinge restul, după care pune fix "Înviorarea" de la Zurli... Ăsta e semnul internațional pentru mai mult, știu. Îi spun "Măi, ascultă, eu am venit aicea să audiem în liniște Gașca... Nu știu ce te gândești tu, dar e foarte greșit și nu ar trebui să se întâmple nimic... cu vrăjimăturica, vreau să spun..." Ava începe să plângă cu mult țipat printre lacrimi. Nu îmi mai arde de înviorare. Îmi spune, printre sughițuri "P... Putem... Ss... Să... Tt... Trecem... Dd... Direct la... Vv... Rr... Vrăjimăturică?" Sunt de acord. Se mai liniștește. Vrăjimăturică patinează
Dintr-un colț în altul casă aranjează
Vrăjimăturică vrea curat. Vrea curat și pe masă și sub pat. Hei.

Ava încearcă să mă convingă să rămân peste noapte, chiar și după ce CD-ul s-a terminat și muzică nu mai e. Eu mă gândesc repede, ingenios, să-i spun că nu mi-e frică de bau bau, dar fix în momentul ăla din dulapul ei iese tipul dubios pe care l-am văzut la party, îmbrăcat cu același parpalac. Îmi zice "Am tot încercat să vorbesc cu tine..." Tot în română, e incredibil. Ava nu pare surprinsă. Probabil plănuiseră asta. Acum îmi explic de ce a încuiat ușa. O să mă măcelărească, așa cred. "Am tot încercat să vorbesc cu tine la party și..." reia tipul dubios cu parpalac. "Despre?" îl întreb, foarte tăios, aparent sigur pe mine, în realitate îngrozit. "Noi suntem o sectă... ai vrea să... nu știu... poate... ai vrea să iei timbre cu noi?" Zic NU! Vehement. Sub nicio formă, nu. Tipul dubios zice "A, ok." după care intră înapoi în dulap și se dizolvă în stilul lui obișnuit. CD-ul cu Gașca Zurli începe să meargă invers, despre Ava aflu că nu există, iar cel mai deranjant dintre toate e că sunt - hodoronc-tronc - singur în camera mea. Mereu e o soluție pentru toate, nu? Ca să nu mă mai simt singur, din sertarul cu șosete se ițește tipul cu acordeon de la party, cel care stătea mai mereu în pisoar. Zâmbește. Nu ne zicem multe. Și începe:

Una mattina mi son svegliato
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
Una mattina mi son svegliato
Eo ho trovato l'invasor

One morning I woke up
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
One morning I woke up
And I found the invader

O partigiano porta mi via
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
O partigiano porta mi via
Che mi sento di morir

Oh partisan, carry me away,
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
Oh partisan, carry me away,
For I feel I'm dying

E se io muoio da partigiano
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
E se io muoio da partigiano
Tu mi devi seppellir

And if I die as a partisan
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
And if I die as a partisan
You have to bury me

Mi seppellire lassù in montagna
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
Mi seppellire lassù in montagna
Sotto l'ombra di un bel fiore

But bury me up in the mountain
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao,
But bury me up in the mountain
Under the shadow of a beautiful flower

E le genti che passeranno
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao
E le genti che passeranno
Mi diranno: "Che bel fior"

And the people who will pass by
O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao,
And the people who will pass by
Will say to me: "what a beautiful flower"

Îmi și traduce. E drăguț. S-a gândit la toate. Adorm încet, mângâiat pseudo-agresiv de sunetele unui acordeon gâtuit, care pare să aibă și pană... și un bebeluș plângând blocat în el.