Eram chiar înainte să plec din oraș. Mi-ai spus că vrei, că trebuie să ne vedem. În noaptea aia, de totul sau nimic. Corpurile noastre sudate într-o îmbrățișare furibundă își vindeau energiile pe prețuri derizorii, printre săruturi brutale și promisiuni deșarte. Am urcat pe acoperiș, să inspirăm răsăritul. Mi-ai spus că dragostea nu moare de moarte bună, ci trebuie ucisă, prin neglijență ori narcisism. Și am ucis-o două ore după, când m-ai condus la autobuz. Dragostea mi-a rămas mică, de atunci.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2022, grupul are 8.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).