09.06.2022
Adormise pe aripa unui blues și se trezise la marginea unei balade rock. Era atât de întuneric în cameră că nu știu dacă se făcuse dimineață, draperiile negre erau trase și prin ele nu zări niciun fir de lumină. Poate că e încă noapte, își zise, în slow-motion. Auzi în surdină melodia aceea atemporală care îi toarnă miere și visare în ureche și o aruncă de fiecare dată în brațele lui. You're still here, my love? Simți căldura gambei lipindu-se de a sa. O încolăci instinctiv și se pregătiră de un nou dans. Pe lounge.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2022, grupul are 8.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus