Mamă, iubirea în ce se măsoară? Poftim temă de gândire din partea lu' ăsta micu, de parcă nu aveam destule pe cap cu niște pârjoale din năut, rufe de înșirat, bichon maltez de scos pe malul Bahluiului, o temă la română cu o descriere de tip tablou pentru fii-mea, o scurgere nu foarte discretă de apă de la robinetul din bucătărie și acum problema existențială a unui mucos, legată de o eventuală unitate de măsură pentru iubire. Am izbucnit în hohote, l-am strâns în brațe și l-am mințit că nu știu.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2022, grupul are 8.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).