Ne petrecem dimineţile în pijamale... Umblăm în casă precum mama gorilă cu puiul agăţat de un deget... abia ne târâm până la bucătărie, unde trebuie să pregătim micul dejun. De când e la regim (de aproape o lună) biberonul cu lapte a fost înlocuit de banană cu biscuiţi. Degeaba încerc eu să o conving pe Irina că la ora 7.30 nimic nu e interesant sau amuzant, ea are resurse să se hlizească din orice. Ba că pisica e caraghioasă când stă la geam, ba că mami nu prea nimereşte butoanele mixerului şi mai scapă şi câte o vorbă ireverenţioasă...
Şi-aşa trec orele, cu Miţa râzând cu gura până la urechi şi tropotind prin toate camerele, trăgând de uşi şi mai nou, aducând pantofii mei când vrea să o scot afară. În fiecare sâmbătă, la 9 trecute fix, eu şi Irina patrulăm prin cartier, strigăm catalogul tuturor căţeilor pe care îi cunoaştem, numărăm porumbeii, ştergem de praf maşinile parcate în jur şi apoi salutăm vecinii.
Săptămâna trecută copila mea a făcut cunoştinţă cu păpădiile. Mare minune cu florile astea, acum sunt, acum s-au dus... Şi în sfârşit, a reuşit să pună mâna pe nasul lui Paco. Paco e un căţel uriaş, care locuieşte chiar pe palier cu noi şi pe care-l salutăm tot timpul când el e pe balcon şi noi pe-afară.
- Uite-o pe fetiţa noastră, Paco, hai să mergem la ea, a spus stăpânul câinelui maro.
- A-o, bolboroseşte Irina.
- Ai văzut ce nas mare are Paco? Unde e nasul lui?
- A!
Şi, victorie! Irina i-a atins nasul, Paco a lins-o oarecum stingher pe deget (de fapt îşi lingea nasul), semn că de-acum sunt prieteni.
Marţi la împărtăşanie, Irina făcea ochi dulci tuturor babelor care stăteau să se mire de ea. Taica Popa, foarte prevenitor, a turnat doar puţin vin în linguriţa de argint (în ciuda protestelor mele nu a dorit să folosească una din linguriţele colorate ale fetei) şi i l-a întins cu blândeţe:
- Îţi dau doar puţin, dar îl bei, da?
Domnişoara a înghiţit vinul fără să protesteze, ba s-a mai lins şi pe buze (probabil era un vin dulce) şi apoi a pupat chiar şi icoana. N-am fost acolo, mi s-a povestit... Nanny are grijă de chestiile astea bisericeşti.
Ieri m-am apucat de curăţenia de primăvară. Copil tare bun, abia pe la 12.30 a dat semne de trezire. Dormise totuşi aproape trei ore. Cum s-o mai ţii în pătuţ, când ea a fost atât de drăguţă şi a lăsat-o pe Mami să termine cu şmotrul? S-a răzbunat după-amiază, când şi-a încheiat socotelile cu somnul după doar 40 de minute. Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că în curând nu va mai dormi de două ori pe zi.
De Paşte mergem la Buna. Am pregătit ouă colorate, mascate în iepuraşi. Tare i-au plăcut Irinei, deşi nu ştie ea cum devine treaba cu Mântuirea şi întâlnirea în Viaţa de Apoi (se spune că ai şanse să-i revezi pe cei cu care ciocneşti ouă de Paşte).
Ea e fericită că Iepuraşul (altă invenţie de-a negustorilor) i-a adus o căsuţă de jucărie. Ocupă destul de mult spaţiu din camera ei, încăpem acolo şi eu şi ea şi Mitz, care a fost primul locatar după ce am montat-o. S-a furişat înăuntru şi s-a aşezat, cuminte ca un bibelou, în colţul cel mai îndepărtat. Degeaba a încercat Irina să-l gonească de pe păturica ei, motanul stătea bine unde stătea şi nu avea nimic special de făcut. Azi dimineaţă (tot în pijamale) ne-am împăcat toţi trei: e loc pentru toată lumea în “Villa Irina”.
Şi pentru că se aud zgomote ciudate din camera fetiţei (probabil se chinuieşte să coboare din pat) ne oprim aici cu scrisul. Vom reveni să spunem “Hristos a Înviat” dar după miezul nopţii.
HRISTOS A Înviat!
Irina crede că ouăle de Paşte sunt mingiuţe. Victimele: un ou roş şi un ou verde. Ne-a privit ciocnind... Părea că înţelege ce aşteptăm să facă. Şi cu mult entuziasm le-a trântit de pământ, mai întâi pe cel roşu. Apoi pe cel verde. Se aştepta ca "mingiuţele" să sară. S-a mirat că au rămas turtite de covorul Gabicăi. Prima data am râs. Pe urmă Gabica a spus: Vai mamă, e păcat... Irina a chicotit şi-a fluturat din gene. Poate anul viitor va înţelege.