28.07.2022
Obișnuiam să mă duc în grădină cu niște foi și cu niște creioane colorate pe care le ascuțeam bine cu un briceag. Sub un nuc, desenam tot felul de lucruri. Copiii râdeau de mine, îmi ziceau că fac numai mâzgălituri, tata îmi spunea că mai bine mă apuc de cântat. Când mama mi-a spus că-mi pierd vremea aiurea, am vrut să-mi arunc toate creioanele. Apoi, într-o zi, Ana, fata vecinilor pe care o plac, mi-a spus că desenele mele sunt geniale. De-atunci nu m-am mai oprit din desenat. Acum am expoziții în toată lumea.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă aproape în fiecare zi. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus