29.07.2022
Genial. Eu. Înțelegeți. Cap coadă. Invers citiți. Topică din figuri. Mare șmecherie. Modestie n-am. Perfect e textul. 500 caractere fix. Reguli. Grup. Reale ficțiuni. Merge. Inversă numărătoare. Deloc virgule. Nu fraze. Propoziții numai și numai. Creativ dar puțin repetitiv. Cuvânt cu cuvânt. Literă după literă după literă. Puține adverbe. Puține adjective. Scriu și inspirație am. Bine face lectura. Minunați-vă și citiți. Aici chiar e demonstrația. Deja lumea toată știe. Clar e acum. Eu. Geniu.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus