21.08.2022
La trei dimineața, mintea are un aer de stație pustie de metrou în care mai bântuie fantomele trenurilor pierdute, emoții sacadate îmi pâlpâie în vene, ca un neon stricat pe peronul stâng, depinde cum urci sau cobori, aș fi putut ajunge scriitor, așa, aș fi luat moartea la per tu, ți-a ruginit coasa, geto, ba eu ție, -n oase, ne-am tachina, dar nu, nici așa n-aș iubi-o, totuși, ne-am duce de mână la întâlniri ratate știind că, la final, din călătoria fără bilet, vom naște împreună măcar o carte.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus