El a deschis cu siciliana; câteva cuvinte poetice, iar ea a renunțat treptat la orice apărare în fața lor. Jocul de mijloc s-a dezvoltat armonios pe ambele flancuri. Și pentru că se hotărâse în cer să se iubească și să nu se vadă, ea se gândi să-i trimită prin poștă amintiri din ea. Sângele scurs într-o sticlă, degetele conservate în borcane. Ochii în cutia de tablă lucioasă, părul fin în plicul cu sigiliu. Inima? Inima o va lega cu o sfoară de piciorul unui cal oarecare. Când calul a ajuns la el, s-a sufocat.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).