14.09.2022
Doar în alb și negru tabla vieții n-are sens. Trebuie musai să te-nvârți în pătratul tău, să-ți alegi cu grijă pionii care să-ți populeze existența, să nu dai totdeauna frâu liber cailor pasiunii și să-ți delimitezi cu grijă hotarul în așa fel încât turnurile iubirii să fie mereu protejate. Când rămâi gol și îți trece prin minte un gând nebunatic de zbor pe diagonală e posibil să te trezești în șah etern. Sacrifici regina pentru o nebunie de vis? Sau încerci să anticipezi mutarea destinului? Your choice, my king.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus