03.11.2022
Se spune că orice minune ține 3 zile, dar dac-o colorezi în albastru infinit e eternă. Așa făcu și El când pictă cerul. Scribii antici pariau întotdeauna pe roșu, ca nectarul stors din viile de pe colinele Romei, unde Romulus și Remus se jucau cu lupii și-unde Borgienii lăsau dezmățul să le fie fală. Închise ochii și-și lăsă pensula ghidată de Eul superior, sfidând gelozia galbenului, și desenă două ouă ochiuri provenite dintr-o cloșcă mult prea maternă. La final lăsă timpul să se prelingă pe pânză, incolor.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2022, grupul are 9.580 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus